Cel mai mare experiment realizat în lumea animală. Detalii uimitoare despre viaţa nocturnă a animalelor

Păsările flamingo dorm în apă, într-un picior, cu un ochi deschis, pentru orice eventualitate. Delfinii își mențin activă o emisferă a creierului pentru a ști când trebuie să urce la suprafață ca să respire. Girafele se trezesc din două în două ore și scrutează orizontul în căutare de prădători. Liliecii se odihnesc cu capul în jos timp de 20 de ore, sunt cei mai mari somnoroși ai regnului animal.
Iulian Tudor
19 apr. 2014, 15:21
Cel mai mare experiment realizat în lumea animală. Detalii uimitoare despre viaţa nocturnă a animalelor

Documentarul BBC „Animals at night: sleepover at the zoo” a explorat in extenso obiceiurile a 50 de specii, potrivit Agerpres. Majoritatea imaginilor au fost filmate în captivitate, cu ajutorul a 32 de camere cu vedere nocturnă și a 20 de senzori cu infraroșu instalate la grădina zoologică din Bristol, care a participat la cel mai mare experiment realizat până acum în lumea animală.

„Până acum se credea că oamenii au nevoie să doarmă mai mult decât celelalte animale pentru că suntem specia cea mai evoluată. Dar este tot mai evident că mediul natural este cel care condiționează pauzele de somn. O girafă nu se trezește din două în două ore din considerente cognitive, ci pentru că trebuie să supraviețuiască. Trebuie să se asigure că nu există prădători care o pot vâna în timp ce ea doarme”, a spus biologul Liz Bonnin.

Chiar și în captivitate, departe de amenințarea permanentă a savanei, atât girafele, cât și elefanții rareori dorm mai mult de trei ore încontinuu. În schimb, leii își petrec toată ziua picotind, de fapt și ziua și noaptea fac cam același lucru: dorm. Ursuleții koala se numără printre puturoșii regnului animal, căci dorm 14 ore, depășind cu brio cele nouă sau 10 ore de somn de care au nevoie leneșii, care sunt în fond niște mamifere cu nume predestinat.

„Una dintre observațiile cele mai curioase de la grădina zoologică din Bristol are legătură cu gorilele. În fiecare noapte, asistăm la ritualul pregătirii culcușului de către mama-gorilă, care poate petrece până la zece minute asigurându-se că suprafața este suficient de comodă pentru ca ea și puii ei să poată să se odihnească confortabil timp de opt ore”, a explicat Bryson Voirin, specialist în somnul animalelor.

Un alt exemplu fascinant de adaptare a somnului la instinctul de supraviețuire este cel al suricatelor. „Gloata” de suricate se așează de jur împrejurul femelei-alfa, care are parte nu doar de căldură în timpul nopților reci din deșertul Kalahari, ci și de paza permanentă a „gărzilor sale”, care dorm cu urechile ciulite și receptive la orice sunet mai puternic decât vântul.

Liz Bonnin și-a exprimat surpriza și în ceea ce privește studiul somnului la delfini, capabili să doarmă o parte din timp cu un singur ochi închis și cu jumătate de creier în repaus, în timp ce cealaltă jumătate se menține în stare de alertă, ceea ce permite delfinului să înoate la suprafață pentru a putea respira. „Imaginile pe care le-am obținut la grădina zoologică din Bristol demonstrează totuși că, în timpul somnului, delfinii își deconectează complet întregul creier pentru perioade scurte de timp’, explică Bonnin. ‘De mai multe ori am observat cum își scufundă tot corpul în piscină și reacționează doar atunci când ajung pe fundul piscinei, iar jumătatea trează a creierului se reactivează”, spune ea.

La rândul său, Patrick Miller, de la Universitatea St Andrews, a reușit să filmeze un grup de cașaloți care se odihnesc la suprafața mării și rămân practic nemișcați până în momentul în care sunt treziți de zgomotul unei bărci cu motor, ceea ce demonstrează capacitatea unor specii de balene de a avea un somn profund, ba chiar de a visa.

O altă specie studiată îndeaproape este rechinul câinele de mare, capabil să doarmă în timp ce înoată, propulsat de măduva spinării și în timp ce creierul este în repaus, și asta pentru că această specie de rechin trebuie să fie într-o mișcare perpetuă pentru ca apa oxigenată să-i ajungă la branhii.

Unul dintre miturile desființate este acela că albatroșii dorm în timpul zborului. Potrivit medicului Niles Rattenborg, de la Institutul de Ornitologie Max Planck, faptul că unele păsări pot zbura „fără efort mecanic” nu înseamnă că o fac în timp ce dorm, ci are mai degrabă legătură cu tehnicile de zbor. „Unele specii au evoluat pentru a putea zbura pe distanțe lungi fără să aibă nevoie să se odihnească sau să doarmă. În cazul albatroșilor, i-am urmărit în câteva rânduri și am aflat că de obicei se opresc în timpul nopții și dorm plutind pe apă”, spune el.

Dormitul în picioare, într-un picior și cu un ochi deschis este un lucru obișnuit la păsările cu picioare lungi. Desigur, caii dorm 98% din timp în picioare, ceea ce-i împiedică să aibă un somn profund, la fel ca și rudele lor, zebrele. Șobolanii, deși sunt mai activi noaptea, au în mod curios o rutină a somnului asemănătoare oamenilor, de aceea sunt cobaii perfecți în studiile despre tulburările de somn.

Câinii latră uneori în timp ce dorm, iar pisicile se plimbă ca niște somnambule, după cum o demonstrează numeroasele înregistrări video. Unul dintre cele mai stranii tipuri de somn a fost detectat la anumite specii de babuini, care dorm într-o poziție ciudată, în poziție șezândă și sprijiniți pe călcâie, pentru a evita somnul profund.

O altă concluzie inedită este aceea că cefalopodele visează. În documentarul BBC sunt prezentate imagini cu caracatițe și sepii care au mișcări oculare rapide (REM), iar în acest timp trupul lor se contractă în plin somn și își schimbă culoarea. O dovadă că visele nu reprezintă o caracteristică exclusivă a oamenilor și a mamiferelor.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care atrag banii ca un magnet în primele săptămâni de toamnă. Se bucură de șanse unice și momente de poveste
Capital.ro
Imposibil pentru românii cu carte electronică de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin cu cip: Obligație revine…
Playtech.ro
Semnele pe care Putin le-a transmis la întâlnirea cu Trump. În timp ce pe Zelensky l-a umilit, liderul SUA a fost cordial cu omologul său rus
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Războiul Rece și avanposturile secrete din Alaska. Cum a devenit „poarta de vest” a Americii în fața URSS
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Cauza morții artistei Emilia Istvan. De ce s-a stins din viață Mili de la Timișoara
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
Un fermier de 30 de ani a murit pe câmp, strivit în mașina de balotat