Invenţia care va revoluţiona iluminatul stradal

Ne îndreptăm din ce în ce mai mult către o gândire mai ecologică, iar iluminatul interior și exterior este în prezent unul dintre cei mai mari consumatori de energie. Noroc că există lămpile LED.
Alina Costache
21 apr. 2014, 12:35
Invenţia care va revoluţiona iluminatul stradal

Putem lua ca exemplu și proiectul Solar Impulse 2, despre care am vorbit recent, care dorește crearea unor avioane care să poată circula doar cu ajutorul energiei solare. Se pare că orașul Jersey își face și el planuri mari în această direcție și s-a pregătit pentru 2014 instalând foarte multe lămpi cu LED pentru iluminatul stradal. Consumul de energie electrică a acestor lămpi cu LED este de cel puțin 3 ori mai mic decât al becurilor convenționale, oferind la acest nivel aceeași cantitate de lumină. Pe lângă economia la bugetul local, acest proiect poate îmbunătăți semnificativ siguranța drumului pe care sunt instalate, datorită luminozității foarte mari.

Economia nu este doar imediată, pentru că lămpile cu LED au o durată de viață de până la 10 ori mai mare ca becurile convenționale. Momentan, acestea vor fi instalate pe toate drumurile principale, atât cât permite bugetul local.

Citeşte mai mult pe playtech.ro

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Ce a făcut Assad Al-Hamlawi în vacanță. A riscat o accidentare gravă! Imaginile care i-au speriat pe fanii Universității Craiova. Video
Capital.ro
Cod galben de vreme severă în România. ANM a emis duminică, 5 iulie, avertismentul: Este în vigoare până la ora 21:00
Playtech.ro
Cât timp trebuie păstrate facturile și chitanțele. Documentele pe care este bine să nu le arunci
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?