Şeful medicilor din România are un salariu colosal. Câştigă 90.000 de lei pe lună

Informaţie explozivă descoperită de procurorii ieşeni despre preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae. Surse juridice au declarat că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ar fi solicitat de la Finanţe fişa fiscală a lui Vasile Astărăstoae din perioada în care acesta s-ar face vinovat de conflict de interese, respectiv 2011.
Iulian Tudor
22 apr. 2014, 11:41
Şeful medicilor din România are un salariu colosal. Câştigă 90.000 de lei pe lună

Surse juridice au declarat pentru adevarul.ro că în anul 2011, venitul lunar al profesorului ieşean Vasile Astărăstoae ar fi fost, în medie, de aproximativ 90.000 de lei, echivalentul a 20.000 de euro. Şeful medicilor din România ar fi reuşit să ajungă la această sumă colosală prin cumularea a nu mai puţin de cinci funcţii publice de conducere, fapt ce a ajuns în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a declarat incompatibil la finele anului 2011. 

Potrivit ultimei declaraţii de avere a lui Vasile Astărăstoae, cea aferentă anului fiscal din 2012, preşedintele CMR deţine două apartamente în Iaşi şi nu are terenuri sau maşină. Mai mult, are patru conturile bancare, cu un total de aproape 300.000 de lei. În anul în care potrivit fişei fiscale ar fi avut venituri de 90.000 de lei de lună, din declaraţia sa de avere reiese că suma ar fi fost de trei ori mai mică.

CITEŞTE ŞI: 14.000 de medici au plecat din sistemul sanitar din 2007 până în prezent

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Daniel Pancu, scandal la conferință după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty! Dacă nu mă respectați, plec”
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat