Prima călătorie prin Groenlanda cu o sanie trasă de un zmeu

O expediţie ştiinţifică sub coordonarea exploratorului spaniol Ramón Larramendi va începe, la 5 mai, prima expediţie pe gheaţă în interiorul Groenlandei efectuată la bordul unei sănii trase de un zmeu, anunţă marţi media spaniole.
Filip Stan
22 apr. 2014, 18:59
Prima călătorie prin Groenlanda cu o sanie trasă de un zmeu

Exploratorul a prezentat la Madrid proiectul acestei călătorii, care va începe în apropierea localităţii Kangerlussuaq, din sudul insulei. Membrii expediţiei au de gând să parcurgă 5.000 de kilometri într-o lună şi jumătate şi să ajungă într-o zonă încă necunoscută din estul insulei, scrie Agerpres.

„Obiectivul expediţiei, care va dura aproximativ 45 de zile, este să verificăm eficienţa acestei sănii – vehicul sustenabil, care se manevrează uşor şi cu puţine resurse economice – pentru cercetarea teritoriilor polare, ecosisteme foarte fragile în care astăzi se mişcă mii de oameni de ştiinţă din toată lumea, lăsându-şi amprentele ecologice”, a explicat Larramendi.

În plus, exploratorii vor să strângă date pe care, ulterior, să le compare cu modele de predicţie a modificărilor climatice.

Cu un buget redus – de 60.000 de euro -, expediţia are de gând să parcurgă, în medie, 500 de kilometri pe zi, cu o viteză care va oscila între 25 şi 30 de kilometri pe oră. Sania folosită pentru deplasare este rodul unei munci desfăşurate în ultimii 14 ani: are 500 de kilograme, nouă metri lungime şi 2,8 metri lăţime şi poate transporta până la 1,4 tone.

Expediţia este organizată de Societatea geografică spaniolă, în colaborare cu agenţia de voiaj Tierras Polares şi Institutul pirenaic de ecologie, care aparţine CSIC (Centrul spaniol pentru cercetări ştiinţifice).

VEZI şi Cel mai frumos spectacol al naturii. IMAGINILE te vor lăsa FĂRĂ CUVINTE

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?