Preţurile la munte au revenit la normal. Vezi ce promoţii au hotelierii în acest weekend

Odată cu revenirea la normal a preţurilor în staţiunile montane, dar şi a stratului gros de zăpadă depus în ultimul timp, se anunţă un weekend profitabil pentru hotelieri. Specialiştii estimează un grad de ocupare a staţiunilor montane de peste 80%. Doar vremea ar putea strica atât sfârşitul de săptămână al agenţilor economici, precum şi al turiştilor. 
Nicu Stan
04 feb. 2012, 07:44
Preţurile la munte au revenit la normal. Vezi ce promoţii au hotelierii în acest weekend

Condiţia ca estimările să se adeverească, este aceea ca turiştii să poată ajunge la destinaţie, adică drumurile să nu fie afectate de codul galben de ninsori care a intrat deja în vigoare. „Ţinând cont că Valea Prahovei, Poiana Braşov, Predeal şi Bran Moieciu totalizează circa 30.000 de locuri de cazare iar gradul de ocupare a fost destul de ridicat în ultima perioadă, putem vorbi de circa 25.000 de turişti doar în aceste zone. În toata ţara, putem vorbi de un minim de 50.000 de turişti în toate staţiunile” a spus pentru RTV.NET, Traian Bădulescu, consultant în turism.

Preţuri cu minim 30% mai mici faţă de lunile trecute

Odată cu terminarea sărbătorilor, şi a celor pe stil vechi, preţurile la munte s-au micşorat. „Este impropriu spus că preţurile sunt mai mici acum faţă de decembrie-ianuarie. Mai bine spus, în perioada sărbătorilor de iarnă preţurile au fost mai mari, deoarece este o perioadă de vârf, iar pe lângă cazare şi mic dejun au avut şi cină festivă de Crăciun şi Revelion, program artistic, alte mese gen brunch etc. Preţurile, de Crăciun şi Revelion, pot fi între 30 şi 100% mai mari decât preţurile din această perioadă” a precizat Traian Bădulescu.

Ce promoţii au hotelierii

Preţurile la hoteluri de 3 şi 4 stele în staţiuni de munte au tarife între 30 şi 60 de euro per cameră, cu mic dejun inclus. „Oferte se întâlnesc pe toată Valea Prahovei. Şi în Sinaia, şi la Bran Moieciu şi în Buşteni. Marea majoritate a hotelierilor acordă reduceri de preţ acelora care cumpără mai multe zile de cazare” a mai spus Traian Bădulescu. Deasemenea, cei car vor să petreacă de Valentine’s Day la munte, hotelierii promit preţuri normale. Perioada în care preţurile vor creşte din nou este de Paşte. „Preţurile vor fi ceva mai mari, dar nu ca cele de Crăciun sau Revelion” a amintit Traian Bădulescu.

Distracţia la munte este limitată

„Este drept, în România, în staţiunile montane, în afara sporturilor de iarnă, posibilităţile de entertainment sunt încă destul de mici, din cauza lipsei de iniţiativă” a mai spus Traian Bădulescu. În anumite zone precum Bran Moieciu se pot face plimbări cu sania sau cu căruţa ori se poate vizita Castelul Bran. Cei ce aleg staţiunea Sinaia pot opta pentru vizita obiectivelor turistice din zonă, precum Mănăstirea Sinaia sau Castelul Peleş. „Din când în cand, în staţiunile montane, în special Valea Prahovei, Poiana Braşov şi Predeal, mai sunt festivaluri muzicale. În rest, după cum spuneam, lipseşte animaţia şi lipsesc programele turistice asistate de ghizi locali, aşa cum se practică în Austria, în fiecare orăşel. Poate că ar trebui creată o legendă în spatele fiecărei staţiuni” a mai spus expertul în turism.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Drumul FCSB şi CFR Cluj spre faza principală din Conference League! Toţi adversarii posibili şi traseul celor doi granzi din SuperLiga
Capital.ro
Pensiile care ar putea crește în 2026. Legea a revenit în Parlament după decizia CCR. Urmează un nou vot
Playtech.ro
Cum cumperi titluri de stat Tezaur în 2026. Ghid pas cu pas pentru români, care este suma minimă
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mircea Sandu l-a nedreptățit pe componentul Generației de Aur: ”Mi-au fost retrași 38.000 de dolari din cont”
MediaFlux
Horoscop 10 iunie. Luna în Berbec aduce energie bună și noroc pentru zodii
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți