Accident de tren soldat cu zeci de morţi în RD Congo

Cel puţin 37 de persoane şi-au pierdut viaţa marţi în sud-estul Republicii Democrate Congo (RDC) în urma deraierii unui tren.
Iulian Tudor
23 apr. 2014, 16:16
Accident de tren soldat cu zeci de morţi în RD Congo

„Au murit 37 de oameni, dar poliţia consideră că ar putea fi mai mulţi”, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al guvernului, Lambert Mende.

Potrivit unui responsabil al administraţiei locale citat de Reuters, bilanţul deceselor este de peste 50. Dikanga Kazadi, ministru de interne în Katanga, a furnizat un bilanţ provizoriu de 56 de morţi şi 69 de răniţi.

Îţi stă inima-n loc: Un pensionar a fost LOVIT de TREN, dar a SCĂPAT ca prin minune GALERIE FOTO VIDEO

Drama s-a petrecut în apropiere de Kamina, o localitate situată la circa 600 km de Lubumbashi, capitala provinciei miniere Katanga, bogată în resurse. A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului, în care ar fi fost implicat un tren de marfă care transporta şi persoane.

Infrastructura Republicii Democrate Congo este într-o stare extrem de precară după decenii de conflict şi neglijare, iar deplasările dintr-un loc într-altul reprezintă o problemă pentru locuitorii acestei ţări, care are aproximativ dimensiunile Europei occidentale. Cu ajutorul Băncii Mondiale a fost lansat un proces de modernizare ce cuprinde şi echipamentul feroviar.

Ironia sorţii: Un SENATOR care vorbea despre siguranţa feroviară era să fie LOVIT chiar de TREN VIDEO

În 2007, peste 100 de persoane au murit într-un accident similar în care a fost implicat un tren de marfă în care călătoreau şi oameni, în provincia Kasai-Occidental.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Cine e, de fapt, cel mai bun între Bîrligea și Thiam. Gigi Becali a ales după FCSB – Botoșani 2-1
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Administratorul de bloc nu poate fi obligat. Nu contează câte semnături strâng proprietarii
Playtech.ro
Cât costă un designer de interior pentru mobilarea unui apartament de 3 camere în București. Prețuri actualizate pentru 2026
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Predicția lui Gigi Becali! A numit cele 6 echipe care vor intra în play-off: ”Ele nu au forța să se ducă!”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil