Lovitură de TEATRU la FRF. Să vină DNA!

Daniel Prodan a depus o plângere penală împotriva preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Prodan a considerat abuziv modul în care a fost înlocuit de pe lista reprezentanţilor FRF în structurile europene.
Filip Stan
23 apr. 2014, 17:51
Lovitură de TEATRU la FRF. Să vină DNA!

„Preşedintele nevalidat trebuia să aibă acordul Comitetului Executiv pentru a mă scoate pe mine sau pe Belodedici din comisiile UEFA, ori el a făcut aceste modificări de la sine putere, că aşa a vrut”, a declarat Daniel Prodan pentru ProSport.

Motivul principal al nemultumirii fostului internaţional: înlocuirea sa în Comisia Hat-Trick a UEFA cu Radu Vişan, manager FRF venit la „Casa Fotbalului” împreună cu Răzvan Burleanu.

„Începând din iunie 2011, am fost nominalizat ca reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal în Comisia Hat-Trick UEFA. Iniţial, mandatul de reprezentare a fost valabil pentru doi ani dar, ulterior, ca urmare celor convenite între UEFA şi Federaţia Română de Fotbal, valabilitatea mandatului a fost prelungită pentru patru ani, urmând să înceteze la 30.06.2015”, specifică Prodan în plângerea înaintată preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu.

În cele opt pagini ale plângerii fostului internaţional, Prodan dezbate intens înlocuirea în comisia Hat-Trick UEFA: „În fapt, anterior şedinţei din 16.04.2012, FRF, foarte probabil prin preşedintele său, Răzvan Burleanu […] nominalizase şi înaintase UEFA reprezentanţii FRF în organismele acestui for fotbalistic european, în adresa înaintată în locul meu, […] fiind nominalizat Radu Vişan. Aceasta în condiţiile în care, aşa cum am precizat, mandatul meu de reprezentant al FRF în comisia anterior menţionată era valabil până la sfârşitul lunii iunie 2015” .

În cinci dintre cele opt pagini, subiectul abordat de Daniel Prodan este legat de înlocuirea considerată de fostul internaţional drept „abuzivă”. Următorul punct dezbătut de fostul internaţional: aprobarea organigramei FRF şi a nivelului de salarizare a funcţiilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră e cursa pentru calificarea în finală și ce adversari are
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Țara în care au reușit profesional cei mai mulți români. Aproape o treime au funcții de conducere sau propriile afaceri
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită în următoarele 48 de ore, din cauza debitului redus al Dunării
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
CASS de 10% pentru mai multe tipuri de concediu medical. Tipurile de indemnizații care sunt afectate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat