Ce nu ştiaţi despre curcubeu: Cum să vă creaţi unul chiar acasă

Curcubeul este unul dintre cele mai iubite fenomene naturale de pe planeta noastră, întrucât ne aduce un strop de culoare atunci când vremea este mai urâtă. Iată câteva curiozităţi legate de curcubee.
Cristina Dinu
24 apr. 2014, 09:16
Ce nu ştiaţi despre curcubeu: Cum să vă creaţi unul chiar acasă

Un curcubeu apare atunci când lumina trece prin picăturile de apă din atmosferă, iar stropii reflectă şi refractează („îndoaie”) razele solare, ducând la apariţia unui arc multicolor. Fenomenul are loc atunci când plouă într-o parte a cerului, iar în cealaltă este soare.

Curcubeul este, de fapt, un cerc de lumină, însă, întrucât cei mai mulţi oameni văd curcubeul de pe pământ, acesta pare a fi doar un arc sau un semi-cerc.

Curcubeul nu se află la o distanţă anume, ci va fi întotdeauna vizibil dintr-un unghi anume, în care stropii de apă reflectă lumină – adică la 42 de grade în partea opusă a soarelui.

Întrucât curcubeul nu este un obiect, nu te poţi apropia de el şi nici nu poţi să îl atingi.

Doi oameni nu vor vedea niciodată acelaşi curcubeu, întrucât ochii noştri îl vor percepe diferit. Dacă, de exemplu, vedeţi pe cineva care pare că stă sub curcubeu, persoana va vedea un alt curcubeu din acelaşi unghi, dar mai departe de ea.

Curcubeele nu se văd doar în ploaie, ci şi în ceaţă sau atunci când este rouă. Practic, oricând există picături de apă în aer, iar soarele străluceşte din spate, la unghiul potrivit.

Sir Isaac Newton a identificat cele 7 culori ale spectrului vizibil care alcătuiesc lumina albă. Toate aceste sunt prezent în curcubeu în ordinea: roşu, portocoaliu, galben, verde, albastru, indigo şi mov.

Cele mai multe curcubee pe care le vedem sunt „curcubee primare”, în care culoarea roşie apare în partea de sus a curcubeului, iar mov în partea de jos.

Un curcubeu dublu apare atunci când se poate vedea un al doilea curcubeu, mai slab, în afara arcului primar. Acest lucru se întâmplă întrucât lumina se reflectă de două ori înăuntrul picăturilor de apă. Drept rezultat, culorile celui de-al doilea arc sunt invers faţă de cele ale primului arc.

Extrem de rar, lumina poate fi reflectată de 3 sau de 4 ori într-o picătură de apă, ceea ce duce la 3 sau 4 curcubee simultane.

Puteţi să faceţi un curcubeu să dispară, folosind ochelari de soare polarizaţi. Aceştia sunt acoperiţi cu un strat de molecule aliniate vertical, iar lumina care este reflectată de apă este polarizată orizontal.

Un curcubeu lunar apare pe timpul nopţii, fiind produs de lumina lunii. Ochii noştrii îl văd alb, însă acolo sunt prezente toate culorile, doar că extrem de slab.

Curcubeele produse de ceaţă sunt mult mai mari şi mai late decât cele produse de ploaie.

Cum să vă creaţi propriul curcubeu

Aveţi nevoie de:

  • un pahar de apă – plin trei sferturi
  • hârtie albă
  • o zi însorită

Instrucţiuni:

1. Luaţi paharul de apă şi hârtia într-o zonă a camerei unde intră razele soarelui – lângă fereastră este cel mai bine.
2. Ţineţi paharul de apă deasupra hârtiei şi priviţi cu lumina soarelui intră prin el, este refractată şi formează un curcubeu pe hârtie.
3 Încercaţi să ţineţi paharul de apă la diferite înălţimi şi unghiuri pentru a vedea dacă există schimbări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT