Florin Popescu, protejat de colegii deputaţi. Aviz NEGATIV pentru arestarea preventivă a baronului PUILOR

Florin Popescu, "baronul puilor" din Dâmboviţa, a răsuflat, deocamdată, uşurat, după ce Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz negativ pentru cererea de arestare preventivă înaintată de Ministerul Justiţiei, după ce fostul democrat-liberal a fost pus sub învinuire pentru trafic de influenţă şi fapte de corupţie în timpul campaniei electorale din 2012.
Filip Stan
28 apr. 2014, 11:14
Florin Popescu, protejat de colegii deputaţi. Aviz NEGATIV pentru arestarea preventivă a baronului PUILOR

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni raport negativ solicitării ministrului Justiţiei cu privire la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu (PMP), potrivit unor surse din Comisie.

Votul în cazul deputatului a fost 7 pentru, 15 împotrivă şi o abţinere.

În cadrul şedinţei de luni a Comisiei juridice a fost audiat şi deputatul Florin Popescu. Lucrările au avut un caracter secret, conform art. 53 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Raportul Comisiei va fi trimis Biroului permanent, iar decizia finală în acest caz va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor.

Popescu: Nu sunt un pericol public

Florin Popescu a declarat, înaintea audierii de la Comisie, că nu este un pericol public şi consideră că justiţia trebuie să îşi facă datoria. „Consider în continuare că justiţia trebuie să îşi facă treaba, dar eu nu sunt un pericol public. Le voi cere parlamentarilor să îşi facă datoria cum consideră dânşii de cuviinţă”, a declarat deputatul luni, la Parlament.

La ieşirea de la Comisie, Florin Popescu s-a declarat uşurat parţial: „Nu pot să fiu fericit, în situaţia în care sunt. E o nelinişte, o preocupare, vorbim de libertatea mea şi cred că niciun cetăţean nu este liniştit când se vorbeşte de arestarea preventivă. Le mulţumesc celor din Comisia juridică pentru verdict, săptămâna viitoare voi merge in plen. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. Mă acuză de trafic de influenţă, nu că am luat mită, dar nu aveam cum să intervin. Cei care au făcut acest denunţ sunt anchetaţi”.

Citeşte şi Puii ceruţi de deputatul Florin Popescu erau transportaţi cu tiruri şi acte false de la Avicola Credevia

Procurorii DNA au dispus pe 23 aprilie începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sub acuzaţia că, în 2012, Florin Aurelian Popescu, „folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a PDL, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”.

Ulterior, pentru a împiedica descoperirea faptei de corupție, omul de afaceri respectiv a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una din firmele omului de afaceri denunțător, la cererea acestuia din urmă.

„Cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, din probele administrate rezultă că infracțiunea ce ar fi fost săvârșită de inculpat este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”, se mai arată în comunicatul DNA.

Florin Popescu a fost chemat, miercuri, la DNA, unde i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

„Mi-au adus la cunoştinţă că am avut legătură cu o anumită firmă şi că am solicitat anumite produse să le folosesc în campanie. Voi analiza dosarul împreună cu avocatul şi după aceea voi veni înapoi şi îmi voi spune punctul de vedere. Eu sunt la dispoziţia justiţiei”, a declarat Popescu.

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum poți să vezi, totuși, la TV meciul Aberdeen – FCSB. Acesta este postul de televiziune străin care transmite partida
Capital.ro
Călin Georgescu revine. Funcția publică pe care o poate obține. Are cale liberă
Playtech.ro
Traseul montan spectaculos din Maramureș pe care poți merge și cu copiii. Sfaturi pentru turiștii care pornesc în drumeție
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Vedetă din Franța, moartă în urma unei provocări extreme
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Prognoza meteo pentru joi, 21 august 2025: Meteorologii ANM au emis un cod galben de caniculă în 11 județe din România și municipiul București
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al tânărului care s-a sinucis pe A1! Mama lui a cedat...
iamsport.ro
Bombă! Dan Șucu, afaceri la suprapreț prin programul PNRR. Patronul Rapidului a încasat o sumă uriașă
MediaFlux
Daniela Nane, om de sprijin pentru Valentin Teodosiu, vocea PRO TV! EXCLUSIV PAPARAZZI Bătrânețe, haine grele, chiar și pentru marele actor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Răsturnare de situație în cazul tinerilor morți pe A1: „Nu a vrut să moară, dar cică a forțat-o iubitul”