Un mort şi patru răniţi în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz, în Alba VIDEO

O femeie şi-a pierdut viaţa, doi bărbaţi au fost răniţi grav, iar alte două persoane au suferit leziuni uşoare, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit, marţi, de un camion, în centrul oraşului Teiuş, în faţa unei biserici.
Iulian Tudor
29 apr. 2014, 05:33
Un mort şi patru răniţi în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz, în Alba VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, subinspector Luminiţa Prodan, a declarat, pentru Agerpres că, din primele cercetări, a rezultat că şoferul unui camion înmatriculat în Mureş, care se îndrepta în direcţia Alba Iulia, a efectuat o depăşire neregulamentară, moment în care a acroşat microbuzul care circula în faţa sa şi care se angajase să vireze la stânga, pe un drum secundar.

VEZI şi Accident spectaculos în China: Un camion a fost pur şi simplu „DECAPITAT” VIDEO

În microbuz se aflau opt persoane, o femeie, de 51 de ani, angajată a unei fabrici de încălţăminte, fiind accidentată mortal. Alţi doi bărbaţi, grav răniţi, au fost transportaţi de un echipaj SMURD la spitalul din Alba Iulia.

Microbuzul efectua o cursă intrajudeţeană de transport, pe ruta Geomal-Alba Iulia, pasagerii fiind în special navetişti care veneau la serviciu în municipiul reşedinţă de judeţ.

Poliţia a demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

VEZI şi Accident ÎNFIORĂTOR pe circuit. ŞASE bolizi s-au făcut praf VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT