Materia întunecată ar putea trimite asteroizii către Pământ, provocând catastrofe

Materia întunecată ar putea destabiliza orbitele pe care se află asteroizii, trimițând o parte dintre aceștia spre Pământ, unde cei mai mari dintre asteroizi au potențialul de a provoca cataclisme care pot duce la dispariții în masă, așa cum s-a întâmplat cu dinozaurii, conform unui studiu realizat la Unievrsitatea Harvard.
Cristina Dinu
30 apr. 2014, 14:58
Materia întunecată ar putea trimite asteroizii către Pământ, provocând catastrofe

Fizicienii sunt de părere că această misterioasă substanță invizibilă, denumită materie întunecată, reprezintă 5/6 din întreaga materie din Univers. Ea a fost descoperită indirect, prin constatarea efectelor forței sale gravitaționale, forță care se pare că menține laolaltă stelele din corpurile galactice așa cum este Calea Lactee. Dacă această forță nu ar fi existat, stelele ar fi trebuit să se împrăștie în spațiu din cauza vitezei cu care se rotesc aceste galaxii, scrie Agerpres.

Oamenii de știință au lansat recent ipoteza că un disc dens de materie întunecată, cu diametrul de 35 de ani lumină, se află suprapus peste planul central al Căii Lactee, intersectând planul aglomerărilor stelare din apropierea centrului galactic. Soarele intră și iese ciclic din acest plan pe orbita sa în jurul centrului galactic.

Cercetătorii susțin că trecerea sistemului nostru solar prin acest plan dominat de materia întunecată poate duce la dislocarea cometelor și asteroizilor de pe orbitele lor de la marginea sistemului solar, proiectându-le spre planetele din interiorul sistemului. Acest fenomen este probabil responsabil de impacturile meteorice catastrofale suferite de Pământ în trecut, dintre care unul a pus capăt dominației dinozaurilor în ecosistemele terestre.

Acest studiu a fost realizat de fizicienii Lisa Randall și Matthew Reece de la Universitatea Harvard.

Studii anterioare au indicat că frecvența impacturilor de meteoriți pe Pământ crește și apoi scade cu o ciclicitate de aproximativ 35 de milioane de ani. În trecut oamenii de știință au propus un alt declanșator cosmic al acestui fenomen, avansând ipoteza existenței unei stele companion a Soarelui, o stea care a primit numele „Nemesis”.

Lisa Randall și Matthew Reece susțin însă că impacturile meteorice nu sunt provocate de influența unei astfel de stele a morții. Ei atrag atenția asupra faptului că acest ciclu al creșterii frecvenței impacturilor se pliază foarte bine peste ciclul trecerilor Soarelui prin planul central al Căii Lactee. Acest lucru indică faptul că materia întunecată din galaxia noastră ar putea fi principalul suspect pentru creșterea periodică a frecvenței ciocnirilor cu asteroizi.

În cadrul acestui studiu, cei doi oameni de știință au analizat caracteristicile unor cratere majore, de peste 20 de kilometri în diametru, produse în ultimii 250 de milioane de ani. Ei au comparat frecvența producerii acestor cratere cu desfășurarea ciclului de 35 de milioane de ani, corespunzător trecerii Soarelui prin discul de materie întunecată din Calea Lactee. Ei au observat că aceste cratere au apărut cu o frecvență de trei ori mai mare în perioadele în care sistemul solar trecea prin discul de materie întunecată.

În continuare oamenii de știință așteaptă rezultatele misiunii Gaia, a Agenției Spațiale Europene (ESA), pentru a confirma sau infirma existența discului de materie întunecată din galaxia noastră. Lansată în 2013, această misiune are drept obiectiv realizarea unei hărți exacte, 3D, a stelelor din Calea Lactee, hartă ce va oferi răspunsuri cu privire la misterioasă materie întunecată în funcție de posibilele influențe gravitaționale exercitate de aceasta asupra mișcării stelelor .

Concluziile acestui studiu sunt prezentate pe larg în ultimul număr al revistei Physical Review Letter.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
De ce te trezești des la aceeași oră fixă noaptea. Ce vrea să îți transmită organismul, de fapt
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Când se dă drumul la aerul condiţionat în maşină pentru a o răcori repede şi pentru a consuma puţin carburant. Toţi şoferii greşesc
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coafeza care și-a părăsit soțul și cei 3 copii pentru un războinic Masai, după o vacanță în Kenya. Cum s-a terminat povestea
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Filmul fenomen care a cucerit topurile în doar câteva zile. O poveste fascinantă ce-ți taie răsuflarea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
kanald.ro
Destin frânt la doar 18 ani. Darius este tânărul care a murit pe loc, în Maramureș, după ce a intrat cu mașina în zidul unei case
Cancan.ro
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Playsport.ro
”O masă pe zi este suficientă la vârsta de 50 de ani”. Un specialist vorbește despre longevitate și nutriție la..,
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Cine sunt pensionarii care vor plăti contribuția la CASS: Legea ar putea fi aplicată începând din 2026
MediaFlux
Se dă amendă 2.000 de lei pentru mașinile parcate neregulamentar în București! Poliția a intrat pe fir și le ridică imediat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat