Arta tatuajelor în închisorile de acum 100 de ani. Opere IREALE realizate cu CIOBURI de sticlă GALERIE FOTO

Fotograful polonez Katarzyna Mirczak a descoperit la Departamentul de Medicină Legală al Universităţii Jagiellonia, din Cracovia, mai multe bucăţi de piele acoperite cu tatuaje, ce le-au aparţinut unor foşti deţinuţi, în urmă cu mai bine de 100 de ani.
Alina Costache
01 mai 2014, 18:20
Arta tatuajelor în închisorile de acum 100 de ani. Opere IREALE realizate cu CIOBURI de sticlă GALERIE FOTO

Până în urmă cu câteva decenii tatuajele erau semne distinctive pe care şi le făceau clienţii puşcăriilor. Unii îşi mai amintesc poate de sirenele de pe braţul puşcăriaşilor români sau inima săgetată deasupra căruia stătea scris RODICA, AURICA sau ce nume avea iubita deţinutului.

Exemple similare întâlnim şi în alte colţuri ale lumii, iar polonezii întemniţaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au dovedit extrem de creativi. Ele i-au surprins chiar şi pe conducătorii închisorii, astfel că au prelevat de la deţinuţii decedaţi tatuajele cu tot cu piele, pentru a identifica eventuale conexiuni între condamnaţi.

Astăzi probele sunt opere de artă, iar fotograful Katarzyna Mirczak le-a descoperit la Departamentul de Medicină Legală al Universităţii Jagiellonia, din Cracovia.

De remarcat că le era interzis prizonierilor polonezi să se tatueze, dar ei încălcau regulile şi foloseau agrafe, ace, fire, lame de ras și bucăți de sticlă pentru a face puncție pe pielea lor. Culori le obţineau ajutorul prafului de cărbune, cauciuc ars, plută, cerneală, acuarele și creioane colorate. Pigmenții erau apoi amestecaţi cu apă, urină, săpun, cremă sau grăsime.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT