PROGNOZA METEO. Urmează zile cu vreme instabilă şi ploi abundente. Vor cădea şi ninsori

PROGNOZA METEO. Meteorologii nu au veşti bune pentru următoarele zile, vremea urmând să fie instabilă. Cerul va predominat de ploi, iar în zonele din Carpaţii Orientali sunt aşteptate chiar şi ninsori.
Iulian Tudor
03 mai 2014, 13:21
PROGNOZA METEO. Urmează zile cu vreme instabilă şi ploi abundente. Vor cădea şi ninsori

PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi instabilă şi se va răci accentuat faţă de ziua anterioară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice, nordice şi centrale. Va ploua în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi local a Carpaţilor Orientali. Vor fi averse torenţiale, frecvente tunete si fulgere, rafale puternice de vânt şi izolat chiar şi căderi de grindină. Mai mult, în cursul nopţii următoare, pe crestele înalte ale Carpaţilor Orientali, ploile se vor transforma trecător în lapoviţă şi chiar ninsoare. În aceste condiţii, temperaturile zilei pornesc de la numai 12…13 grade în depresiuni, în dealurile Moldovei, dar şi în cele vestice, şi doar izolat mai ating 21 de grade în sudul extrem al ţării.

Citeşte şi COD GALBEN DE PLOI însemnate cantitativ. Sunt aşteptate până la 50 litri pe mp

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Duminică va fi vreme instabilă şi se va răci faţă de ziua precedentă, va ploua în averse , posibil însoţite de tunete şi fulgere, vântul va fi şi el mai agitat în timpul ploilor, iar la amiază abia dacă se mai ating aproximativ 17 grade Celsius.

PROGNOZA METEO. Luni va fi o vreme răcoroasă. Vor mai fi înnorări şi averse, trecător însoţite de descărcări electrice, în sudul ţării şi, local, în centru şi est. În Oltenia, Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali încă mai cad ploi serioase. Pe crestele montane înalte mai ninge puţin şi slab, însă în restul ţării vremea se îndreaptă şi condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul mai dă semne de agitaţie prin estul ţării, iar la amiază vor fi doar 10…11 grade local, în centrul şi nord-estul ţării, în timp ce în vest abia se ating 18 grade.

Ploile aduc şi inundaţii. COD PORTOCALIU. HARTA JUDEŢELOR VIZATE

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Luni va fi cam racoare, norii nu lipsesc, dar numai trecător, mai ales în prima parte a zilei, încă mai plouă, dar vântul rămâne potolit. Şi până la amiază abia se ating 16 grade, destul de modeste pentru început de mai.

PROGNOZA METEO. Marţi, vremea se încălzeşte şi se îndreaptă în toată ţara. Pe parcursul zilei doar în sud-vestul ţării şi la munte mai apar nori ce lasă izolat câte o ploaie slabă, vântul nu ridică probleme, iar la amiază vor fi temepraturi de la 15 grade în depresiuni, în Deltă, şi local în Moldova şi Oltenia, până la 21 de grade, izolat, în Banat şi Muntenia.

Vin ploi puternice în weekend: Cum conduci pe vreme rea

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Marţi, vremea se încălzeşte şi se anunţă destul de plăcută, doar trecător se mai perindă câţiva nori pe cer, dar soarele este şi el prezent, îndeajuns încât să ridice mercurul din termometre spre 19…20 de grade. Nu vom avea parte ploi sau de vânt agitat.

PROGNOZA METEO. Încălzirea continuă, soarele predomină peste zi şi doar la munte, iar spre seara şi în vestul ţării,  vor mai fi înnorări şi izolat ploi slabe de scurtă durată. Vântul suflă mai alert în sudul Banatului, în Moldova şi zona de munte, iar la amiază vor fi temperaturi între 16 grade pe litoral şi 23 de grade local în regiunile intracarpatice. Iar meteorologii spun că şi în zilele următoare temperaturile rămân apropiate de cele normale pentru prima decadă din luna mai, iar ploile sunt şi ele prezente din când în când.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Contre fără precedent în direct Florin Prunea – Ilie Dumitrescu: „Tu trebuia să ieși la Kennet Andersson” / „Bă, m-ați înnebunit, terminați!”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală în 2026. Când ar urma să fie introdusă
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Lucian Burdujan, zărit ”într-o stare deplorabilă”. A plecat departe de Capitală: ”Părea că se ascunde”
MediaFlux
Ajutor de 400 de lei pentru 2,7 milioane de pensionari, înainte de Crăciun. Ministrul Muncii, anunț și despre recalculare
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai