În Munţii Căpăţânii se construieşte a doua staţiune montană

O nouă staţiune montană la peste 1.700 de metri altitudine va funcţiona în Munţii Căpăţânii, situată în arealul comunei Vaideeni, la poalele Vârfului Ursu şi va purta numele acestuia.
Iulian Tudor
09 mai 2014, 12:20
În Munţii Căpăţânii se construieşte a doua staţiune montană

Dacă cei din Horezu spun că Vârful Romani este a 90-a localitate a judeţului, atunci Ursu va fi a 91-a, mai ales că cele două staţiuni se învecinează. Am ales deja perimetrul care va fi parcelat şi vom păstra principiul ca zona hotelieră, construibilă, să nu fie mai mare de 30% din spaţiul concesionat. Cred că, pentru toţi, exemplul neinspirat al staţiunii Rânca ne-a făcut să înţelegem cât de important este să se menţină spaţiul verde şi senzaţia de aerisire. Staţiunea pe care o vom crea aici, îi aşteaptă, deci, pe investitori, pentru a realiza pârtii de schi şi orice este specific sporturilor de iarnă şi nu numai„, a declarat vineri, primarul comunei Vaideeni, Nicolae Băluţă, potrivit Agerpres.

Totodată, edilul spune că a depus deja un proiect la Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a înfiinţarea unui punct de salvamont.

120.000 de euro vor fi investiţi într-un centru de informare turistică. Anunţul va fi pus pe SEAP în cursul săptămânii viitoare. Nu trebuie omis faptul că anul trecut s-a finalizat proiectul de amenajare a peste 600 de km de trasee turistice montane pe arealul comunei Vaideeni. Şi aş vrea să menţionez faptul că, prin lucrările care au demarat în această săptămână, la drumul care ne leagă cu Gorjul şi de acolo cu Transalpina, Vaideeniul va fi aşezat pe un traseu turistic de excepţie„, a afirmat Băluţă.

Staţiunea Vârful Ursu va fi, astfel, a doua staţiune montană din Munţii Căpăţânii, după ce, în urmă cu 4 ani, au început lucrările la staţiunea Vârful Romani, componentă a oraşului Horezu, de care o despart 8 km şi este situată la aproximativ 1500 m altitudine. În Vârful Romani, funcţionează în prezent aproximativ 30 de pensiuni şi case de vacanţă.

CITEŞTE ŞI: O staţiune turistică din Portugalia a fost acoperită de SPUMA MĂRII

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Miraj Tzunami, declarații acide la adresa lui Tzancă Uraganu! A sărit în apărarea Lambadei: „N-ai nicio valoare”
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, fostul iubit al Soranei Cîrstea, a șocat cu mesajul său: ”Mi-e frică că nu am trăit suficient”
Capital.ro
Vești proaste pentru fermieri. Guvernul a stabilit că nu vor primi ajutorul de 800 de euro. Care este noua sumă aprobată
Playtech.ro
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor