Inspectorii sanitari vor efectua controale pentru prevenirea substituirii cărnii de vită cu cea de cal

Specialiştii direcţiilor judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti vor preleva, până pe 30 mai, probe de produse alimentare - carne tocată, carne preparată şi produse din carne - comercializate şi/sau etichetate ca având în conţinut carne de vită, în vederea determinării fraudelor alimentare produse prin substituirea cărnii de vită cu carnea de cal.
Filip Stan
12 mai 2014, 14:53
Inspectorii sanitari vor efectua controale pentru prevenirea substituirii cărnii de vită cu cea de cal

Instituţia a demarat un program extins de controale la nivel naţional în vederea conformării prevederilor Deciziei Comisiei nr. 2014/176/UE referitoare la planul de controale coordonate de Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Acest plan de control urmăreşte stabilirea prevalenţei unor practici frauduloase în comercializarea anumitor produse alimentare, prin determinarea proteinei (ADN – ului) de cal în produsele alimentare comercializate şi/sau etichetate ca având în conţinut carne de vită.

În acest sens, inspectorii sanitari – veterinari vor preleva probe din supermarketuri, hypermarketuri, măcelării, carmangerii, unităţi de tip catering, fast – food, magazine alimentare, cantine, restaurante, precum şi din depozite şi unităţi de procesare a cărnii din întreaga ţară.

Testarea acestor probe va fi efectuată la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti. Raportul preliminar cuprinzând rezultatele analizelor acestor probe, recoltate în cadrul planului coordonat de control, va fi transmis de ANSVSA Comisiei Europene până în data de 22 iunie 2014, conform angajamentelor asumate.

ANSVSA va transmite Comisiei Europene – Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori raportul tehnic şi financiar final referitor la implementarea Deciziei Comisiei.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a răzgândit! Transferul la FCSB a picat: „Nu se pune problema!”
Capital.ro
Schimbare de reguli la bloc. Deciziile asociației de proprietari riscă nulitate. Poșta Română a tăiat serviciul legal
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Fonduri europene 2026: Se oferă ajutoare financiare cuprinse între 50.000 și 300.000 pentru români
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend