Ce vor face euro şi bursele cu sau fără examenul grec trecut. Previziunile săptămânii

Moneda europeană se luptă să rămână deasupra pragului de 1,3 dolari. Indicii bursieri, inclusiv cei ai Bursei de la Bucureşti iau o pauză, cât timp piaţa evaluează forţa campaniei de achiziţii de până acum, de a depăşi noi praguri de rezistenţă la creştere, potrivit analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities.
Adrian N. Ionescu
06 feb. 2012, 16:14
Ce vor face euro şi bursele cu sau fără examenul grec trecut. Previziunile săptămânii

Euro supravieţuia destul de bine deasupra pragului critic de la 1,3 dolari, în după amiaza de luni, înainte ca guvernul grec să anunţe Comisia Europeană ce a decis în privinţa compromisului intern privind noile măsuri de austeritate cerute de forţele de prim rang ale Zonei Euro. Piaţa mai avea nevoie şi de vestea bună a compromisului cu creditorii săi externi. Grecii ocoleau răspunsul.

 

La 1,3 dolari / euro se află şi un suport important pentru euro împotriva presiunilor de scădere, potrivit raportului săptămânal emis de analiştii casei de brokeraj BT Securities, încă de luni dimineaţă.

 

Tendinţa de creştere din acest an a monedei europene a întâmpinat rezistenţa anticipată de analiştii BT Securities, săptămâna trecută, la nivelul de 1,322 dolari pe euro.

 

Nu e exclus ca valul descendent ulterior „să ia o formă mai agresivă săptămâna aceasta şi să coboare până în zona 1,3 – 1.293“, spunea luni dis de dimineaţă Dan Rusu, şeful analiştilor de la BT Securities, în raportul săptămânal, indiferent de rezoluţiile negocierilor grecilor cu restul lumii.

 

Analiştii nu iau în calcul, deocamdată, o depreciere mai severă, bazându-se totuşi pe varianta unor rezoluţii acceptabile pentru piaţă a negocierilor amintite mai sus, sau pe faptul că mecanismele europene s-au întârit pentru eventualitatea falimentului Greciei.

 

Dimpotrivă, ar urma „o nouă etapă de apreciere a monedei unice în luna februarie, măcar până la la 1,34 dolari / euro. Având în vedere posibilitatea ca pieţele de capital europene să treacă la scenariile alternative optimiste, prevedem şi aici un target extrem undeva la 1,357 dolari / euro“, se spune în raportul BT Securities.

 

Luni după amiază euro se tranzacţiona agăţat de nivelul de 1,3070 dolari , în ciuda întârzierii anunţurilor aşteptate de Comisia Europeană de la Atena.

 

Bursele

 

După amiaza de luni nu este recomandată asumării riscului de a pronunţa previziuni, totuşi, raportul BT Securities de azi dimineaţă prezintă reperele tehnice între care cotaţiile bursiere ar putea evolua oricare ar fi informaţiile care pot influenţa pieţele.

 

Astfel, la Bursa de Valori Bucureşti, nu a surprins retragerea indicilor de azi dimineaţă. În ultima a lună indicii BVB au crescut zilnic, cu doar trei zile de retrageri mai curând tactice.

 

Indicele cel mai analizat cel mai nervos şi mai sensibil la conjunctura externă este BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor cotaţiilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea. Acestea sunt şi acţiunile cele mai căutate de la BVB de investitorii străini, pentru că oferă, indirect, posibilitatea expunerii pe întreaga economie românească.

 

Analiştii BT Securities vor fi primit azi anumite „semne evidente de epuizare a raliului crescător de până vineri al BET Fi. Totuşi, eventualele corecţii ale acestuia sunt aşteptate de raportul analiştilor clujeni abia odată reluarea creşterii şi, mai exact, cu atacul nivelului de la 25.000 de puncte.

 

Se pare că nimic serios nu ameninţă valabilitatea previziunilor BT Securities, din moment ce, în după amiaza de luni, BET Fi, încă nu coborâse decis sub pragul de 23.500 de puncte, unde este plasată fosta rezistenţă la creştere, devenită acum suport pentru creştere (VEZI capitolul DIDACTICE, pentru explicaţii). Valabilitatea predicţiilor BT Securities nu ar fi pusă serios sub semnul întrebării decât dacă indicele BET Fi ar scădea sub 23.000 de puncte.

 

Prin urmare, merită să dăm mai departe atenţie raportului citat, care spune că „următorul nivel hotărâtor în evoluţia pieţei româneşti pe 2012 este la 25.000. În funcţie de reacţia SIF-urilor la acest prag, vom rămâne la scenariul cu implicaţii negative de la acest nivel“, spune Dan Rusu, referindu-se la eventualele corecţii negative de la acest nivel.

 

Depăşirea rezistenţei de la 23.000 – 23.500 a deschis,de fapt, noi perspective de creştere, „ce mizează pe finalul întregii etape de evoluţie bear (de scădere, în jargon de piaţă; ursul este simbolul scăderii şi taurul, bull, cel al creşterilor, n.r.), şi pe un viguros trend ascendent pe parcursul întregului an“, scrie Dan Rusu, în raportul său săptămânal .

 

Conform scenariului optimist, care va deveni cel favorit numai după ce „BET-FI trece categoric de 25.000 de puncte, SIF-urile ar trebui să bată maximele din 2010, de la 34.500 până la finalul anului.“

 

Deocamdată, însă, scenariul favorit fundamental este cel în care creşterea de la începutul anului până acum este doar o foarte amplă corecţie pozitivă a tendinţei negatice manifestate în ultimi doi ani.

 

Aşa că să rămânem precauţi şi să amintim care sunt pragurile minime peste care tendinţă crescătoare curentă trebuie să rămână, ca să putem considera că a suportat bine eventualele ajustări, ca aceea de azi.

 

În primul rând, ar fi preferabil ca indicele SIF-urilor şi al FP să nu coboare sub 23.000, dar dacă totuşi o face, mai are alte trei suporturi, la 21.000 de puncte, la 19.000 şi, mai ales, la 17.800 de puncte. Abia sub acest nivel va fi clar că ajustarea negativă de acum se încadrează în tendinţa negativă anuală .

 

Între aceste niveluri este loc destul pentru speculatorii mari şi mici.

 

În fine, în raportul BT Securities putem găsi mai multe detalii tehnice inclusiv despre evoluţiile marilor pieţe de la New York şi de la Frankfurt, ca şi depre cea de la Viena, foarte atractivă pentru mulţi români, care pot tranzacţiona prin cele câteva case de brokeraj care sunt membre ale bursei de acolo.

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 

 

 

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Variantă surpriză de premier dacă George Simion câștigă alegerile. Sociolog: “Călin Georgescu iese din discuție”
Capital.ro
Răsturnare de situație. George Simion s-a răzgândit. Funcția pe care o va avea Călin Georgescu: Exclus premier!
Playtech.ro
Pensia anticipată cu penalizări: când o poți solicita și ce reduceri se aplică
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
Un economist din BNR explică prăbușirea leului după alegeri: „După ce au împins baba pe scări, PSD-iștii se retrag”
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Zodiile care trebuie să facă alegeri cruciale până pe 25 mai. Nu mai e loc de ezitări
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri anticipate în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Cel mai sănătos pentru viitorul acestei țări
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Răsturnare de situație. CCR, decizie privind anularea alegerilor din 4 mai
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică