Un nou pod rutier peste râul Tisa va lega România de Ucraina

România urmează să construiască un nou pod rutier peste râul Tisa spre Ucraina, care să lege cele două ţări între localităţile Sighetu Marmaţiei şi Solotvino. Investiţia ar putea demara în primăvara anului 2015.
Iulian Tudor
13 mai 2014, 17:59
Un nou pod rutier peste râul Tisa va lega România de Ucraina

„Marţi am avut o primă discuţie tehnică împreună cu reprezentanţii ucraineni, în privinţa construirii unui nou pod rutier peste râul Tisa, pod care să lege cele două state în condiţii civilizate. Partenerii noştri din Ucraina au fost interesaţi de aspectul tehnic al construcţiei, zona de amplasare, varianta de constricţie văzută de noi. Am stabilit şi un posibil calendar de întâlniri între echipele din România şi Ucraina care vor constitui grupe tehnice de lucru pe toată durata de execuţie a lucrărilor. Partea română are finanţarea asigurată şi trebuie să vedem împreună cu partenerii noştri din Ucraina posibilitatea finanţării pe partea lor având în vedere că statul vecin nu e membru al Uniunii Europene”, a declarat directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, potrivit Agerpres.

El a precizat că urmează să fie elaborat un studiu de fezabilitate şi documentaţia tehnică aferentă, iar în ultima etapă, cel mai probabil în primăvara anului 2015, prin licitaţie publică va fi selectat constructorul lucrării.

Între România şi Ucraina accesul din judeţul Maramureş se face pe un pod rutier cu o singură bandă de circulaţie prin punctul de trecere a frontierei Sighet. Temporar, între Maramureş şi regiunea Ivano-Frankivk, circula un tren de călători pe linia cu ecartament lat construită în anii ’50. Autorităţile locale estimează că odată cu deschiderea noului pod rutier cu patru benzi de circulaţie traficul dintre România şi Ucraina ar spori considerabil.

Narcis Neaga a spus că se are în vedere şi construirea drumului rapid Baia Mare – Satu Mare – Vaja (Ungaria), în viitorul apropiat.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Suma uriașă plătită de Guvern pentru numirea unui șef la stat. Concursul de selecție, reluat pentru a treia oară
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Calcul pensie anticipată, în 2025. Condiții de acordare
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Sfânta Parascheva! Face minuni
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025