Piedone explică pe Facebook de ce se defrişează copacii din Parcul Tineretului

În Parcul Tineretului din Capitală, 30 de copaci au fost tăiaţi până acum, iar alţi zeci urmează să fie puşi la pământ, deoarece, în total, 20.000 de metri pătraţi din Parcul Tineretului urmează să fie defrişaţi. Locuitorii din zonă spun că proprietarii terenului nu au obţinut aviz de defrişare de la Primăria Capitalei.
Iulian Tudor
15 mai 2014, 17:24
Piedone explică pe Facebook de ce se defrişează copacii din Parcul Tineretului

Mărioara Micşunescu a devenit, în 2008, proprietara a 20.000 de metri pătraţi din Parcul Tineretului din Capitală. În 2012, aceasta a primit autorizaţia de construire pentru ridicarea unui ansamblu rezidenţial de vile cu două etaje şi mansarda pe acest teren. Recent, proprietarii celor două hectare din Parcul Tineretului au început să taie zeci de copaci. Locuitorii din zonă au făcut mai multe sesizări la Primăria Capitalei, la Poliţia Locală Sector 4 şi la Garda de Mediu şi îi reproşează primarului Sectorul 4, Cristian Piedone, că nu intervine pentru a opri distrugerea spaţiului verde.

Edilul sare în apărarea lui şi spune că nu este drept ca locuitorii din Sectorul 4 să îi reproşeze că nu face nimic pentru a salva Parcul Tineretului. Cristian Piedone a făcut câteva precizări legate de defrişările din Parcul Tineretului, într-un mesaj pe Facebook:

„Sunt singurul care s-a opus cu fapte, nu cu vorbe, construirii de case în parc, chiar dacă era vorba despre o proprietate privată, dobândită în urma unei retrocedări, lucru consfinţit printr-o decizie judecătorească.

Din acest motiv, proprietara terenul m-a dat în judecata pe mine personal, în urmă cu doi ani, pentru că am refuzat eliberarea autorizaţiei de construire. Reţineţi, am fost dat în judecată pentru abuz în serviciu, întrucât am considerat că este ANORMAL să se construiască vile în parc.

Zilele acestea, de când proprietarii au început să taie copacii, am fost SINGURUL care a intervenit şi i-a amendat pentru că nu au autorizaţie de defrişare

Astăzi (joi – n.r.) am fost din nou la faţa loculul, am chemat Garda de Mediu, până şi pe ministrul Mediului l-am chemat, pentru a stopa tăierea copacilor.

Vă spun sincer dumneavoastră, prietenilor mei, că sunt de acord să fiu criticat, dar nu pe nedrept. În condiţiile în care am fost târât prin procese timp de doi ani, pentru că m-am luptat ca NICIUN COPAC SĂ NU FIE TĂIAT, îmi pare rău să văd că sunt oameni care îmi reproşează mie ceea ce se întâmplă azi. Mai ales că, de când sunt primarul Sectorului 4, am avut drept prioritate să redau spaţiile verzi locuitorilor acestui sector. Şi, cu toată modestia, cred că am plantat mai mulţi copaci decât au făcut-o toţi ceilalţi primari dinaintea mea, la un loc„, a scris pe Facebook Cristian Piedone.

Curtea de Apel Bucureşti a emis, în 2012, o sentinţă judecătorească prin care l-a obligat pe primarul Cristian Popescu Piedone să emită autorizaţia de construire pentru un cartier de vile cu două etaje şi mansardă, pe terenul de două hectare din Parcul Tineretului. Primarul Sectorului 4 susţine că a refuzat să emită autorizaţia de construire din 2009 până în 2012, motiv pentru care proprietarul, Mărioara Micşunescu, l-a dat în judecată.

În acest moment, deşi s-a emis o autorizaţie de construire în urma unei decizii judecătoreşti, potrivit documentaţiilor de urbanism, terenul este spaţiu verde, fiindcă Planul Urbanistic Zonal Parcul Tineretului, care făcea acest teren construibil, a expirat în 2010. Potrivit OUG 114/2007, „Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

CITEŞTE ŞI: Parcurile Cişmigiu şi Carol, reamenajate şi conservate cu fonduri europene

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România