Copilul de 9 ani decedat imediat după externare avea o malformaţie congenitală de artere

Moartea copilului de 9 ani din localitatea braşoveană Săcele, care a survenit la scurt timp după externarea din spital, a fost neviolentă, raportul necropsiei efectuate de Serviciul de Medicină Legală Braşov relevând, de asemenea, că acesta suferea de insuficienţă cardio-respiratorie acută, malformaţie congenitală de artere şi ischemie miocardică.
Filip Stan
16 mai 2014, 13:29
Copilul de 9 ani decedat imediat după externare avea o malformaţie congenitală de artere

Poliţia va sesiza Colegiul Medicilor care se va pronunţa în acest caz, potrivit Agerpres.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Magdalena Coman a precizat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat deja în cursul zilei de joi şi a trimis două echipe de control la cele două spitale unde a fost internat minorul, raportul acestora fiind transmis Ministerului Sănătăţii.

Minorul a decedat joi dimineaţa, la domiciliu, după ce a fost internat în perioada 3-12 mai în Spitalul de Copii din Braşov, fiind transferat în 6 mai la Spitalul de Boli Infecţioase, cu suspiciune de oreion, pneumonie virală uşoară şi angină acută. Medicii care l-au tratat au precizat că minorul era obez, având 41 de kg, în loc de 25 de kg greutate normală pentru vârsta lui.

Medicii care l-au tratat susţin că, la momentul externării, copilul avea o stare generală bună, însă i s-a recomandat mamei să-l ducă la consult de specialitate ORL, endocrinologic şi psihiatric, deoarece acesta avea o dorinţă psihică de a mânca continuu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT