Drăgoi – prinţişorul ministeriabil la 31 de anişori

Bogdan Drăgoi are Jaguar. Dar este şi omul care râdea amar printr-un birou când şeful lui îi lua titlul de ministru european de Finanţe al anului
Ionuţ Tudorică
07 feb. 2012, 12:47

La o primă vedere, ar fi o beizadea a unui nomenclaturist foarte bogat, Dan Drăgoi, "mâna dreaptă" a lui Victor Stănculescu, generalul care alături de Ion Iliescu şi Silviu Brucan l-a dat jos pe Ceauşescu. Are 31 de ani. Îi plac ceasurile şi Jaguarul. Sfidător, şi-a donat tot salariul de secretar de stat lună de lună, atunci când guvernul zelos a deschis fondul de donaţii pentru buget. Are protecţia lui Adriean Videanu, pilonul unui grup foarte înstărit şi influent din care familia Drăgoi face parte. Are deci tot sprijinul să ajungă sus.

 

L-ar mai recomanda disciplina. În ultima campanie electorală, când OTV devenise portavocea partidului preşedintelui, a fost trimis la o emisiune cu Dan Diaconescu. S-a conformat, deşi postul cu pricina era foarte departe de studioul Money Channel cu care era el obişnuit. A ieşit din limuzină şi s-a urcat în garsoniera Elodiei. A strâns (vizibil) din dinţi pe toată durata „discuţiei” cu Diaconescu, dar a dus misiunea la bun sfârşit. A fost ascultător.

 

De ce n-avea ce căuta la OTV. Pentru că el se ocupa defapt, de ceva vreme, de datoriile României. O chestiune foarte serioasă şi foarte grea. Faptul că a făcut-o şi bine a fost arătat de premiul de cel mai bun ministru de Finanţe al anului 2011 primit de şeful lui, Gheorghe Ialomiţianu. De altfel, între meritele ministrului, revista The Banker, cea care a dat premiul, subliniază reîntoarcerea României, cu succes, pe piaţa Eurobondurilor. Operaţiune de care s-a ocupat Drăgoi, care a strâns 1,5 miliarde de euro la o dobândă de 5,29%. Ca o comparaţie, şeful lui trâmbiţa stupefiant că „România e pregătită să se împrumute cu 10%”. Numai un miracol (?) a făcut ca gafa lui Ialomiţianu să nu ducă la o explozie a costurilor la care România se împrumută.

 

Este adevărat că a avut şi are un „spate” extraordinar, dar spre deosebire de alţii a şi muncit. Şi mărturie stă CV-ul impresionant.

 

Pare a fi o alegere bună pentru vremurile prin care trecem. Pentru că acum contează cel mai mult felul în care o ţară reuşeşte să îşi ţină datoriile în frâu. E meseria lui.

La o primă vedere, ar fi o beizadea a unui nomenclaturist foarte bogat, Dan Drăgoi, „mâna dreaptă” a lui Victor Stănculescu, generalul care alături de Ion Iliescu şi Silviu Brucan l-a dat jos pe Ceauşescu. Are 31 de ani. Îi plac ceasurile şi Jaguarul. Sfidător, şi-a donat tot salariul de secretar de stat lună de lună, atunci când guvernul zelos a deschis fondul de donaţii pentru buget. Are protecţia lui Adriean Videanu, pilonul unui grup foarte înstărit şi influent din care familia Drăgoi face parte. Are deci tot sprijinul să ajungă sus.

 

L-ar mai recomanda disciplina. În ultima campanie electorală, când OTV devenise portavocea partidului preşedintelui, a fost trimis la o emisiune cu Dan Diaconescu. S-a conformat, deşi postul cu pricina era foarte departe de studioul Money Channel cu care era el obişnuit. A ieşit din limuzină şi s-a urcat în garsoniera Elodiei. A strâns (vizibil) din dinţi pe toată durata „discuţiei” cu Diaconescu, dar a dus misiunea la bun sfârşit. A fost ascultător.

 

De ce n-avea ce căuta la OTV. Pentru că el se ocupa defapt, de ceva vreme, de datoriile României. O chestiune foarte serioasă şi foarte grea. Faptul că a făcut-o şi bine a fost arătat de premiul de cel mai bun ministru de Finanţe al anului 2011 primit de şeful lui, Gheorghe Ialomiţianu. De altfel, între meritele ministrului, revista The Banker, cea care a dat premiul, subliniază reîntoarcerea României, cu succes, pe piaţa Eurobondurilor. Operaţiune de care s-a ocupat Drăgoi, care a strâns 1,5 miliarde de euro la o dobândă de 5,29%. Ca o comparaţie, şeful lui trâmbiţa stupefiant că „România e pregătită să se împrumute cu 10%”. Numai un miracol (?) a făcut ca gafa lui Ialomiţianu să nu ducă la o explozie a costurilor la care România se împrumută.

 

Este adevărat că a avut şi are un „spate” extraordinar, dar spre deosebire de alţii a şi muncit. Şi mărturie stă CV-ul impresionant.

 

Pare a fi o alegere bună pentru vremurile prin care trecem. Pentru că acum contează cel mai mult felul în care o ţară reuşeşte să îşi ţină datoriile în frâu. E meseria lui.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Liga 2, live video etapa 4. Ce meciuri sunt la tv, live text, cote pariuri, clasament și rezultate complete
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Noile salarii din Sănătate. Cât ar urma să câștige medicii, asistenții, farmaciștii și infirmierele după noua grilă și cum se schimbă plata turelor
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Conducta principală de termoficare din Sectorul 4 a fost avariată. Câte zile vor dura reparațiile
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat