ROLAND GARROS 2014. Turneul s-a ÎNCHEIAT pentru Victor Hănescu

ROLAND GARROS 2014. Victor Hănescu a fost eliminat în primul tur la Roland Garros, fiind învins în patru seturi de francezul Gael Monfils, al 23-lea favorit al competiţiei.
Daniel Spătaru
27 mai 2014, 17:25
ROLAND GARROS 2014. Turneul s-a ÎNCHEIAT pentru Victor Hănescu

ROLAND GARROS 2014. Victor Hănescu a fost învins marţi cu 6-2, 4-6, 6-4, 6-2, de francezul Gael Monfils (cap de serie nr. 23), în primul tur al Internaţionalelor de Tenis ale Franţei, de la Roland Garros.

În urma acestui rezultat, Hănescu va primi 10 puncte ATP şi un cec de 24.000 euro.

Victor Hănescu era singurul reprezentant al României pe tabloul principal de simplu al Internaţionalelor de Tenis ale Franţei. Pe tabloul feminin s-au calificat în turul doi Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu.

Citeşte şi Djokovic a făcut SHOW la Roland Garros. A invitat la băutură un copil de mingi VIDEO

Înfrangerea suferită marţi este doar a treia pentru Hănescu în primul tur la Roland Garros, competiţie la care a participat de zece ori. Mai puţine înfrângeri în primul tur are doar la Wimbledon, însa pe iarba londoneză nu a reuşit niciodată să treacă de turul al treilea, în timp ce la Roland Garros a jucat un sfert de finală (2005) şi o optime de finală (2009).

Săptămâna viitoare, Victor Hănescu va juca la Challenger-ul de la Arad, dotat cu premii totale în valoare de 35.000 de euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România