Un medicament ne-ar putea scăpa de amintirile traumatizante

Fingolimodul, un medicament folosit împotriva sclerozei în plăci multiple, ar putea ajuta la ştergerea amintirilor traumatizante sau dureroase, au descoperit cercetătorii americani.
Iulian Tudor
28 mai 2014, 10:33
Un medicament ne-ar putea scăpa de amintirile traumatizante

În urma unor experimente efectuate pe şoareci, cercetătorii au descoperit că acei cobai care au fost trataţi cu Fingolimod au uitat complet experienţele care le provocaseră durere fizică, scrie descopera.ro.

Citeşte şi Evoluţia speciei umane nu s-a încheiat. De ce avansăm totuşi atât de încet

Studiul, efectuat la Virginia Commonwealth University, deschide drumul creării unui medicament ce ar putea elimina amintirea unor evenimente traumatizante petrecute cu ani înainte, ajutându-i astfel pe pacienţi să depăşească fobii, tulburări alimentare şi chiar aventuri de o noapte.

Fingolimodul, disponibil pe piaţă cu denumirea Gilenya, este un imunosupresor care tratează formele în remisie ale sclerozei multiple.

Echipa de cercetători de la Virginia Commonwealth University, coordonată de Sarah Spiegel, a descoperit că medicamentul inhibă, de asemenea, o enzimă, histona deacetilaza, un element-cheie ce reglează expresia genică.

Citeşte şi De ce nu avem AMINTIRI de pe vremea când eram BEBELUŞI. Care este prima ta amintire?

În cazul cobailor care au primit fingolimod, acesta interfera cu bariera hematoencefalică, fenomen datorită căruia aceştia uitau episoadele dureroase.

Iniţial, cobaii au fost instalaţi într-o încăpere unde au primit uşoare impulsuri electrice în lăbuţe, iar, după ce au fost aduşi în cuşti, aceştia şi-au manifestat anxietatea prefăcându-se morţi.

Imobilitatea, o reacţie caracteristică de teamă a rozătoarelor, care a fost un bun indicator al memoriei acestora, nu s-a mai manifestat după administrarea medicamentului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT