Congresul PNL va avea loc pe 28-29 iunie

Congresul extraordinar al PNL va avea loc pe 28 - 29 iunie, la Bucureşti, urmând să participe peste 1.500 de delegaţi, a anunţat miercuri preşedintele demisionar al partidului, Crin Antonescu, informează Agerpres.
Iulian Tudor
28 mai 2014, 13:36
Congresul PNL va avea loc pe 28-29 iunie

„Delegaţia a fost convocată la cererea Biroului Politic Central pentru organizarea Congresului extraordinar generat de demisia preşedintelui PNL, a prim-vicepreşedintelui, a conducerii Biroului Politic Central în bloc. Delegaţia Permanentă de săptămâna trecută a luat act de aceste demisii şi a mandatat preşedintele şi Biroul Politic Central să exercite prerogativele până la alegerea unei noi conduceri. (…) Congresul extraordinar va avea loc în zilele 28-29 iunie, în Capitală”, a spus acesta, miercuri, la Parlament, unde s-a desfăşurat Delegaţia Permanentă a PNL.

Potrivit lui Antonescu, la Congresul extraordinar din iunie sunt aşteptaţi să participe aproximativ 1.550 de delegaţi, „o cifră normală, poate un pic mai mare” faţă de ultimul congres, când au participat circa 1.200 de delegaţi.

Crin Antonescu: Nu mai candidez la conducerea PNL. Îl susţin pe Iohannis

De asemenea, Crin Antonescu a subliniat faptul că Delegaţia Permanentă a PNL a stabilit constituirea unei comisii care va avea drept scop redactarea unui proiect de statut care să fie supus votului în congres.

„A fost alcătuită o comisie pentru pregătirea proiectului de statut. O comisie condusă, ca preşedinte onorific, de către Mircea Ionescu Quintus, ca preşedinte executiv, de senatorul Boboc, preşedintele Comisiei juridice din Senat. (Din comisie fac parte – n.r) zece preşedinţi de organizaţii cu cele mai bune rezultate, deci primii zece în ordinea rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare, precum şi doi reprezentanţi ai grupului deputaţilor, care vor fi aleşi de către grupul din Camera Deputaţilor, şi alţi doi desemnaţi de senatori, plus doamna eurodeputat Norica Nicolai. Este, deci, o comisie de 17 oameni care vor redacta proiectul de statut, care va primi sugestii pentru modificări, amendamente”, a subliniat Antonescu.

KLAUS IOHANNIS candidează la şefia PNL. Cine sunt posibilii CONTRACANDIDAŢI

Acesta a adăugat că în data de 24 iunie Delegaţia Permanentă se va reuni pentru a discuta proiectul propus de această comisie şi pentru a da un vot în acest sens.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce spune Ion Țiriac despre Inteligența Artificială. Miliardarul afirmă fără ezitare: ”În 30 de ani dispar”
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Actele de care ai nevoie pentru schimbarea pașaportului în 2026. Cât te costă tot procesul
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi