Horea Uioreanu, REŢINUT de DNA pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani. Vezi cum NEGOCIA mita

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani. Horea Uioreanu A FOST REŢINUT de procurorii anticorupţie miercuri seară.
Filip Stan
28 mai 2014, 18:11
Horea Uioreanu, REŢINUT de DNA pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani. Vezi cum NEGOCIA mita

Horea Uioreanu este cercetat alături de Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, acuzat de două infracţiuni de dare de mită, acesta din urmă fiind reţinut de procurorii anticorupţie. În cursul serii, procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore şi pe Horea Uioreanu, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, acesta urmând să fie prezentat Curţii de Apel Cluj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA a anunţat, miercuri, că în sarcina şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, au fost reţinute 5 infracţiuni de luare de mită, dintre care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

„În cauză, există indicii concrete privind săvârşirea de către Horea Uioreanu şi Vasile Pogăcean, precum şi de către alte persoane, a unor fapte de corupţie, în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul CJ Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite”, se arată în comunicat.

Din probele de la dosar rezultă că, în perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu ar fi pretins de la omul de afaceri remiterea, cu titlu de mită, a aproximativ 700.000 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând acestuia, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene, să aloce sumele vizate de omul de afaceri.

„După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Horea Uioreanu, în mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune. Aşadar, pentru 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei”, susţin procurorii.

Citeşte şi Percheziţii la CJ Cluj. Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, fosta lui soţie şi un om de afaceri, în atenţia DNA

Pentru 2014, potrivit celor convenite între cei doi, pentru lucrări realizate de firmă în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul CJ Cluj de aproximativ 1,5 milioane lei.

„Aferent tuturor acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, omul de afaceri a remis cu titlu de mită lui Horea Uioreanu suma de 174.500 lei”, mai precizează DNA.

În cauză se efectuează acte de urmărire şi faţă de alte persoane decât cele deja menţionate, precizează DNA.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate şi informativ din partea Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Adrian Ilie și Gigi Becali au făcut planul prin care o salvează pe FCSB! Ce salariu ar avea „Cobra” și care e motivul pentru care ezită să semneze. Exclusiv
Capital.ro
Se modifică valabilitatea permisului auto. Vin reguli noi în România pentru șoferii pensionari peste 70 de ani
Playtech.ro
Cum să faci o radiere auto în 2026 și ce taxe trebuie plătite. Cât durează procedura
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Drama fostului conducător din Liga 1: ”Atunci am crezut că am AVC. Copilul era lângă mine”
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj