ZIUA COPILULUI 2014. „Miss 1 Iunie” şi „Festivalul Îngheţatei”, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală

Ziua Internaţională a Copilului va fi celebrată în Parcul Lumea Copiilor din Capitală sub genericul "1 IUNIE CU PIEDONE". Copiii vor putea participa la evenimente special organizate de primăria sectorului 4.
Iulian Tudor
29 mai 2014, 12:46
ZIUA COPILULUI 2014.

De vineri, 30 Mai şi până pe 1 Iunie, în intervalul 8.00 – 21.00, Rotonda parcului va găzdui o serie de manifestări, care de care mai atractive, avându-i pe copii în centrul atenţiei.

„Miss 1 Iunie”, competiţia care va atrage atenţia şi va stârni ambiţia micuţelor participante, de a-şi demonstra, pe lângă frumuseţe, şi talentele artistice, „Festivalul Îngheţatei”, trenulețul electric, piscina cu bile pentru mers pe apă, toboganul gonflabil, iată doar câteva dintre surprizele care-i așteaptă pe sărbătoriții zilei.

În plus, aceştia vor putea participa la zeci de probe de aptitudini, jocuri, întreceri şi concursuri, cu premii constând în dulciuri şi jucării. În cadrul acestora vor putea realiza obiecte din produse reciclabile în atelierele de creație, vor pregăti meniuri bio, sănătoase, din legume și fructe, vor fi protagoniștii unor concursuri de dans, face painting și desene pe asfalt cu tema „Cartierul meu”.

Totodată, copiii vor primi lecții de prim ajutor medical, vor urmări demonstrații de dresaj canin de la polițiști, vor urmări probe de atletism, demonstrații de arte marțiale ale reprezentanților unor renumite școli de sport.
Edilul nu i-a uitat nici pe părinţi şi pe bunici, organizând pentru aceştia, pe aleea de acces în parcul Lumea Copiilor, un Târg Tradiţional Câmpenesc.

Astfel, tot în perioada 30 Mai – 1 Iunie, în intervalul 08.00 – 22.00, în timp ce micuţii vor petrece momente agreabile în Rotonda parcului, adulţii vor putea face cumpărături, iar, ulterior, să se relaxeze şi să servească prânzul în aer liber.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Scandal uriaș sub ochii lui Florin Tănase în Cipru! Antrenorul său a fost eliminat, iar fanii au aruncat cu sticle spre arbitri. Video
Capital.ro
Este proprietatea ta, dar nu poți face orice. Ce spune legea despre copacii din curte
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului