Managerul spitalului privat din Timişoara, cercetat în dosarul traficului de ovule, arestat la domiciliu

Managerul spitalului privat din Timişoara, cercetat în dosarul traficului de ovule, este arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Asta au hotărât judecătorii Tribunalului Timiş. Şefa de laborator va fi cercetată în libertate sub control judiciar.
Iulian Tudor
31 mai 2014, 06:01
Managerul spitalului privat din Timişoara, cercetat în dosarul traficului de ovule, arestat la domiciliu

Managerul spitalului privat din Timişoara şi şefa de laborator sunt acuzaţi de trafic ilegal de celule umane şi constituire de grup infracţional organizat, potrivit România TV. Celelalte patru persoane audiate în acest caz, trei medici şi o asistentă, vor fi cercetate în libertate. Alte 12 tinere sunt cercetate în dosar pentru că şi-ar fi vândut ovulele.

Nu este pentru prima dată când spitalul privat ajunge în atenţia anchetatorilor. În urmă cu câteva luni, patronul grec a fost arestat pentru decontarea unor reţete false.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
„Obraznic”. Mihai Stoica, prima reacție după ce Tănase l-a făcut „smardoi”: „E mai mic decât fii-mea”. Exclusiv
Capital.ro
APIA începe plata unui nou sprijin pentru fermieri de la 1 septembrie 2026. O categorie de crescători nu va beneficia de ajutor
Playtech.ro
Cât costă o vacanță la Mamaia și Eforie prin Litoralul pentru Toți 2026. Prețurile scad cu peste 50%
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind pacea în Ucraina! Rusia respinge propunerea SUA. Când va fi posibil un summit între Putin, Trump și Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat