Adrian Zglobiu cere să iasă din spitalul de psihiatrie

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu şi care a fost internat cu forţa la cererea procurorilor la spitalul de psihiatrie, află luni dacă va fi pus în libertate.
Iulian Tudor
02 iun. 2014, 06:14
Adrian Zglobiu cere să iasă din spitalul de psihiatrie

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis vineri cererea procurorilor şi au dispus ca Adrian Zglobiu să fie internat la spitalul de psihiatrie pentru şapte zile, potrivit jurnalul

Magistraţii trebuie să decidă luni dacă investigaţiile psihiatrice necesare în dosarul penal pot fi efectuate şi în ambulatoriu sau este necesară prezenţa permanenta a lui Adrian Zglobiu în spitalul Palazu Mare, potrivit România TV.

Avocata bărbatului care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu a precizat că prima expertiză psihiatrică, efectuată la scurt timp după incidentul din Portul Constanța, nu a fost depusă la dosar, iar potrivit celei de-a doua, nu se impune spitalizarea.

Adrian Zglobiu a fost iniţial de acord cu internarea la Palazu Mare, dar apoi s-a răzgândit.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu a depus PLÂNGERE PENALĂ împotriva bărbatului care l-a SCUIPAT

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?