Veste bună pentru pacienţii cu boli rare. La ce vor avea acces începând din iunie

Pacienţii cu boli rare vor avea acces din luna iunie la 17 molecule noi, pentru care până acum nu existau reglementări legale, a anunţat luni preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu.
Filip Stan
02 iun. 2014, 11:56
Veste bună pentru pacienţii cu boli rare. La ce vor avea acces începând din iunie

Există 17 molecule care au fost aprobate prin hotărâre de guvern. Pentru acestea, în următoarele ore, se vor finaliza protocoalele care vor fi folosite pentru utilizarea lor. Acestea vor fi aprobate în următoarele zile şi apoi, în cursul lunii iunie, pacientul va avea acces la aceste 17 molecule, care se adăuga listei actuale a medicamentelor„, a afirmat Marius Savu, potrivit Agerpres.

El a explicat că obiectivul principal este ca, în perioada următoare, să existe un proces continuu de actualizare a listei de medicamente compensate, pentru a nu mai exista sincope ca în ultimii şase ani, când pacienţii nu au avut acces la tratamente noi.

Savu a spus că, tot în următoarea perioadă, va începe evaluarea completă a listei de medicamente compensate şi gratuite, cele mai vechi urmând a fi scoase.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că evaluarea noii liste de compensate va începe foarte curând şi că în criteriile de evaluare se va ţine cont şi de realităţile economice ale ţării.

„Cele 17 molecule reprezintă o variantă temporară până va intra în vigoare lista completă”, a ţinut să precizeze Bănicioiu.

Preşedintele ANMDM, Marius Savu, declara anterior că impactul financiar al introducerii celor 17 molecule este undeva la 50 de milioane de lei până la sfârşitul anului.

„O primă evaluare este undeva la 50 de milioane de lei până la sfârşitul anului. S-ar putea să avem şi surpriza să fie nevoie de mai mulţi bani, însă până la urmă sunt convins că fondurile vor fi găsite, atât timp cât medicamentele vor fi date celor care au nevoie de ele”, a afirmat Savu.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi, preciza la începutul lunii mai că cele 17 molecule sunt folosite pentru 550 de pacienţi în tratamentul bolilor rare, în special în oncologie, pentru cancerele hematologice şi epilepsie.

El a explicat că medicamentele orfane sunt definite conform regulamentelor europene ca fiind adresate unui segment limitat de persoane pentru care producătorii de medicamente efectuează studii clinice costisitoare şi care se adresează unui număr restrâns de pacienţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat