Taximetriştii din zona aeroporturilor, verificaţi de poliţişti

Taximetriştii din zona aeroporturilor Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara au fost sancţionaţi de poliţişti, în urma unei acţiuni de verificare a legalităţii transportului de persoane.
Filip Stan
04 iun. 2014, 11:24
Taximetriştii din zona aeroporturilor, verificaţi de poliţişti

Echipele de control au verificat 128 de autovehicule şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române. Din totalul sancţiunilor aplicate, 27 au vizat încălcări ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice iar cinci sancţiuni au fost aplicate pentru încălcări ale altor acte normative. De asemenea, în urma neregulilor constatate au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT