Trei poliţişti de la Permise Auto, reţinuţi pentru luare de mită

Procurorii DNA Constanţa au dispus reţinerea a trei poliţişti din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Tulcea, acuzaţi de luare de mită, aceştia urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa pentru arestare preventivă pe 30 de zile.
Filip Stan
05 iun. 2014, 20:22
Trei poliţişti de la Permise Auto, reţinuţi pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost reţinuţi Ionel Olăraş, subcomisar de poliţie, Florea Străinu, inspector principal, şi Gheorghe Constantin, agent şef principal de poliţie, în sarcina căruia s-a reţinut şi infracţiunea de abuz în serviciu.

DNA precizează că, în perioada 2013-2014, la nivelul judeţului Tulcea, s-au săvârşit numeroase infracţiuni de corupţie de către reprezentanţi ai unor şcoli de şoferi sau ai altor agenţi economici, de către agenţi şi ofiţeri din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, dar şi de către funcţionari din cadrul Autorităţii Rutiere Române, în legătură cu examenul de obţinere a permiselor de conducere şi a atestatelor profesionale.

„Cursanţii erau abordaţi de către instructorii auto sau de către reprezentanţii şcolilor de şoferi care, afirmând că au influenţă asupra lucrătorilor din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, pretindeau sume cuprinse între 150 şi 300 euro, promiţând în schimbul acestora promovarea probei practice. În acest context, în 16 ianuarie 2014, în oraşul Măcin, a avut loc examinarea cursanţilor din această localitate, la care au participat printre alţii inculpaţii Străinu, Olăraş şi Constantin, în calitate de examinatori”, susţin procurorii.

Citeşte şi POLIŢIŞTI acuzaţi de FURT, TÂLHĂRIE şi ABUZURI

Sursa citată precizează că, anterior începerii probei practice, cei 3 inculpaţi s-au întâlnit cu o persoană care le-a dat poliţiştilor câte 400 lei pentru fiecare dintre cei 7 candidaţi ai şcolii sale de şoferi, de la care pretinsese şi primise anterior suma de 150 euro în acest scop.

„În continuare, la aceeaşi dată, în afara celor 2.800 lei, cei trei inculpaţi au beneficiat şi de servicii de masă, dar şi de băuturi alcoolice, oferite gratuit de către aceeaşi persoană. Tot în aceeaşi zi, autoturismul aparţinând MAI şi folosit pentru deplasare de cei 3 inculpaţi veniţi pentru examinare a fost alimentat cu benzină în valoare de 200 lei. În acelaşi context, în perioada 2012 – 2013, inculpatul Constantin a primit mai multe sume de bani de la 2 persoane, pentru a-i favoriza pe aceştia la examenul de obţinere a permisului de conducere”, se mai spune în comunicat.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi cu privire la alte persoane.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea DGA Tulcea, SIPI Tulcea, SIPI Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea, precum şi de sprijinul tehnic al SRI Tulcea.

Citeşte şi Prinşi în FLAGRANT. Agenţi de poliţie rutieră, reţinuţi pentru luare de mită

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Când va debuta Ofri Arad la FCSB! Ultimele informații despre transferul de Champions League al campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mirel Rădoi, revenire de senzație pe banca tehnică! E incredibil ce echipă îl dorește insistent pe român
MediaFlux
SUA și Rusia, decizie crucială privind armele nucleare. Sunt în joc mii de focoase și capacități uriașe de distrugere
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil