BNS: FMI nu este de acord cu scăderea CAS cu 5 puncte procentuale

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu agreează ideea scăderii contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie întrucât Guvernul nu a venit cu măsuri compensatorii, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele BNS, Dumitru Costin, după întâlnirea cu echipa FMI.
Filip Stan
06 iun. 2014, 18:59
BNS: FMI nu este de acord cu scăderea CAS cu 5 puncte procentuale

„BNS le-a comunicat faptul că scăderea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale este o aventură, un nou cadou făcut de Guvern firmelor. Noi am arătat că singura modalitate în care se poate face acest lucru este reducerea contribuţiilor concomitent cu creşterea semnificativă a salariului minim”, a spus preşedintele BNS, Dumitru Costin.

Întrebat cu cât ar trebui să crească salariul minim, el a precizat că BNS are calcule în acest sens şi le va prezenta Guvernului în cazul în care acesta agreează o astfel de variantă.

„Şi cei de la FMI au aceeaşi opinie ca şi noi respectiv că nu poţi reduce CAS fără alte măsuri. Prin urmare nu vor fi de acord cu scăderea contribuţiilor de la 1 iulie întrucât Guvernul nu a venit cu măsuri care să acopere deficitul care s-ar crea”, a precizat Costin.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, arăta că obiectivul zero este reducerea contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ cu 5 puncte procentuale, iar acest subiect va fi discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Comisiei Europene /CE/ şi Băncii Mondiale /BM/.

„Obiectivul zero al meu este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Voi discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2014. Este o măsură pe care am susţinut-o de mult timp şi acum o voi promova cu toată tăria”, a afirmat Ioana Petrescu.

Oficialul MFP a spus că măsura va îmbunătăţi mediul de afaceri din România, va uşura povara fiscală a angajatorilor corecţi şi va elimina discrepanţele aduse de competiţia neloială între angajatorii cinstiţi şi cei care folosesc muncă la negru.

Potrivit ministrului Finanţelor, impactul bugetar al reducerii CAS este de 2,6 miliarde lei pe 6 luni, strict contabil, iar dacă se iau în calcul şi efectele pozitive ale aplicării acestei măsuri, respectiv venituri suplimentare din utilizarea banilor rămaşi la angajator, impactul bugetar negativ va fi de numai 1,5 miliarde lei pe 6 luni.

Petrescu a precizat că nu va fi discutată cu Misiunea FMI o lărgire a bazei de impozitare pentru CAS.

În România, cota cumulată de CAS plătită de angajator este de 45%, iar colectarea se situează undeva la 32%, din cauza muncii la negru şi diverselor scutiri de CAS pentru anumite categorii de persoane.

O Misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti, în perioada 2 – 16 iunie, pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv. Vizita FMI are loc împreună cu cea a echipelor Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

Citeşte şi Victor Ponta: Nu se impun NOI TAXE ca urmare a reducerii CAS

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Problemele medicale cu care se confruntă o cunoscută tenismenă. A decis să nu mai ascundă nimic
Capital.ro
Călin Georgescu i-ar putea lua locul lui Ilie Bolojan? George Simion face noi dezvăluiri: E o chestiune logică
Playtech.ro
Ce este recesiunea economică şi cum afectează cetăţeanul de rând. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi bani
Adevarul
Șoc în fotbal: fostul portar Alex Manninger a murit într-un accident rutier îngrozitor. A intrat cu mașina într-un tren de pasageri
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
17 persoane și-au pierdut viața şi aproape 100 au fost rănite, după ce Rusia a atacat Ucraina cu drone şi proiectile. Cum a răspuns Kievul
iamsport.ro
Fotbalistul Generației de Aur, suspendat 6 luni de Mircea Lucescu pentru că a luat o boală cu transmitere sexuală
MediaFlux
Izvorul Tămăduirii 2026. Tradiții și miracole în Vinerea Luminată. Ce este interzis și ce este obligatoriu astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj