Şcoală de vară de astronomie organizată la Bârlad

Observatorul Astronomic şi Astroclubul "Perseus" din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad organizează, în perioada 11-14 iunie, cea de-a treia ediţie a şcolii de vară de astronomie "Descoperă Universul!".
Filip Stan
09 iun. 2014, 16:48
Şcoală de vară de astronomie organizată la Bârlad

„Şcoala de vară de astronomie este un bun prilej pentru tineri, elevi şi studenţi, să se implice într-o activitate extraşcolară şi să afle mai multe informaţii despre spaţiul cosmic şi Univers. În cadrul şcolii de vară de astronomie se vor desfăşura mai multe cursuri de astronomie, prezentate de o parte dintre membrii cu experienţă al Astroclubului ‘Perseus’. Această activitate este principalul program educaţional din cadrul departamentului de astronomie al instituţiei noastre şi treptat a devenit o activitate ce se desfăşoară cu regularitate în fiecare an în luna iunie”, a precizat într-un comunicat de presă muzeograful Dumitru Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad.

Începând de miercuri şi până sâmbătă, între orele 19.00 şi 21.30, se vor desfăşura cursuri teoretice, iar după ora 21.30 vor avea loc observaţii astronomice şi proiecţii de filme documentare de astronomie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Câte vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Toate perioadele în care copiii nu vor merge la școală
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România