Fostul şef al Gărzii Financiare Dâmboviţa, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Bogdan Sebastian Birtu, fost comisar-şef al Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Dâmboviţa, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Iulian Tudor
11 iun. 2014, 11:50
Fostul şef al Gărzii Financiare Dâmboviţa, trimis în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat emis miercuri de DNA, în rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în 3 mai 2012, în calitate de comisar-şef, inculpatul Birtu a primit de la un denunţător un autoturism marca Volkswagen Tiguan, în valoare de peste 24.000 euro pentru a nu mai dispune subalternilor săi efectuarea unor acţiuni de control la firmele acestuia.

În scopul disimulării faptelor de corupţie, autoturismul a fost achiziţionat prin intermediul unei societăţi comerciale, controlată de un apropiat al denunţătorului.

„În 2011, inculpatul Birtu a dispus comisarilor Secţia Judeţeană Dâmboviţa să efectueze un control de specialitate la o societate comercială, unde auditor financiar şi cenzor era un cunoscut de-al denunţătorului. Acţiunea s-a finalizat în decembrie 2011, când Bogdan Birtu în virtutea atribuţiilor de serviciu a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa o sesizare penală, având ca obiect săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care evaziune fiscală, spălarea banilor etc., soldate cu un prejudiciu estimat de aproximativ un milion lei, reprezentând TVA aferent livrărilor intracomunitare nereale”, se arată în comunicat.

DNA menţionează că în perioada următoare, tot din dispoziţia inculpatului, comisarii au extins verificările şi la alte societăţi comerciale implicate în infracţiunile sesizate, în scopul valorificării integrale a constatărilor cuprinse în actul de control.

Citeşte şi Doi consilieri superiori la Administraţia Finanţelor Publice, reţinuţi pentru luare de mită

„În acest context, cei doi oameni de afaceri au încercat să identifice şi să capaciteze persoane cu funcţii de decizie ori putere de influenţă prin intermediul cărora să rezolve problema judiciară apărută în urma controlului. În intervalul ianuarie – martie 2012, inculpatul Birtu a însoţit de mai multe ori echipa de control la firma unde se desfăşurase iniţial controlul, pentru a-i determina pe administratori să pună la dispoziţia comisarilor toate datele şi documentele necesare. În aceste împrejurări, omul de afaceri a reuşit să stabilească o relaţie apropiată cu Bogdan Birtu, căruia i-a solicitat să întreprindă, în virtutea funcţiei deţinute, măsuri pentru anularea actului de constatare întocmit, însă inculpatul i-a precizat că nu are temei legal pentru a putea da curs cererii sale”, susţin procurorii.

Sursa citată precizează că, în 9 martie 2012, inculpatul a fost implicat într-un accident auto cu autoturismul proprietate personală, ulterior, comunicându-i acest lucru omului de afaceri, totodată precizând că nu are suficiente resurse financiare pentru a-şi achiziţiona un alt autoturism.

„În zilele următoare, omul de afaceri i-a destăinuit denunţătorului oportunitatea ivită de a-l cointeresa material pe inculpatul Birtu prin remiterea unui autoturism în scopul de a asigura pe viitor protecţia firmelor acestora. În acest sens, cele două persoane au hotărât de comun acord ca maşina să fie cumpărată prin intermediul altei firme, administrată de un partener de afaceri comun”, se mai spune în comunicat.

Ulterior, Bogdan Birtu a ridicat autoturismul de la reprezentanţă, procesul verbal de predare-primire fiind semnat de o fostă angajată a firmei respective.

„Avansul şi cele 13 tranşe de bani, până la concurenţa sumei de 24.302,10 euro cu TVA inclus, reprezentând contravaloarea autoturismului, au fost achitate în intervalul aprilie 2012 – decembrie 2013 de societatea comercială respectivă. În 15 februarie 2014, inculpatul a intrat în posesia documentelor aferente finalizării contractului de leasing şi s-a angajat să îndeplinească formalităţile necesare transferării maşinii pe numele său”, mai arată DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Citeşte şi Vicepreşedintele ANRE, Sorin Dumbrăveanu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT