Grupul lui Tăriceanu: Cetăţeanul Johannis nu este PNL

Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale a dat publicităţii, sâmbătă, un comunicat de presă, în care îl acuză pe preşedintele PNL, Klaus Johannis, că se foloseşte de procedee nedemocratice în conducerea partidului.
Filip Stan
14 iun. 2014, 12:59
Grupul lui Tăriceanu: Cetăţeanul Johannis nu este PNL

„Prezenţa din ce în ce mai frecventă a domnului Johannis la emisiuni televizate ne oferă, în ultimul timp, posibilitatea să-l cunoaştem mai bine şi să înţelegem cine este acela care pretinde că doreşte să continue opera Brătienilor. Din păcate, o serie de afirmaţii făcute de domnia sa la emisiunea ‘Jocuri de putere’ ne conduce, mai degrabă, către concluzii dezamăgitoare, el dovedindu-se un admirator al practicilor lui Băsescu, în slujba căruia acţionează, conştient sau nu”, se arată în comunicat.

Dizidenţii liberali îi impută lui Johannis un dublu standar în ceea ce priveşte evaluarea celor care vor să revină în partid. Astfel, dacă lui Tăriceanu i s-a blocat reînscrierea în PNL, Johannis nu are nimic împotrivă ca Teodor Meleşcanu, exclus după ce a acceptat şefia SIE din partea lui Traian Băsescu, să revină în rândurile liberalilor după ce îi va expira mandatul din fruntea Serviciului.

Liberalii grupaţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu au temeri în ceea ce priveşte modul în care conducerea actuală va organiza Congresul PNL. „Preşedintele interimar al PNL a mai ales din arsenalul lui Băsescu şi mimarea democraţiei în partid. ‘Cei care împărtăşesc poziţia lui Tăriceanu pot participa la Congres, dacă îi delegă cineva’ Dacă nu, nu, ceea ce, anticipăm noi, va conduce la o unanimitate fără cusur, pentru că delegaţii vor fi aleşi pe sprânceană. Când vine vorba despre fuziunea cu PDL, domnul Iohannis rămâne acelaşi ‘democrat’ de faţadă: ‘PNL e un partid în care se respectă democraţia. Dacă s-a votat, s-a terminat discuţia’. Principial e corect ce spune domnia sa, numai că a omis premeditat esenţialul: cine a votat? Răspundem noi. Au votat toţi demisionarii din conducerea partidului, care nu aveau nici legitimitatea, nici autoritatea şi niciun dreptul să o facă”, susţin partizanii lui Tăriceanu.

Aceştia se declară nemulţumiţi şi de modul în care a Johannis vede constituirea Grupului de Iniţiativă. „Nu ne-am adunat la ‘un cocktail’ . Noi vrem să oprim transferarea PNL sub comanda lui Băsescu şi a acoliţilor săi, vrem să salvgardăm mişcarea liberală din România şi să păstrăm reputaţia sa europeană. Lejeritatea cu care trataţi şi vindeţi viitorul PNL, domnule Iohannis, este explicabilă. Nu aveţi nicio contribuţie în ceea ce reprezintă PNL pentru Istoria României şi pentru opinia publică. Şi, acţionând conform modelului dumneavoastră politic, Traian Băsescu, nu vă preocupă deloc mandatul pe care ni l-a încredinţat electoratul în 2012”, răspuns dizidenţii din PNL.

Johannis este acuzat de ipocrizie şi fariseism atunci când îi consideră pe cei din Grup drept oameni care au primit mult de la partid şi acum îl atacă. „Noi şi înaintaşii liberali am purtat bătălii politice grele pentru PNL şi pentru prestigiul său, în timp ce dumneavoastră, domnule Johannis, vă insinuaţi la conducere cu dispensă de vechime şi aveţi îndrăzneala să ne daţi lecţii. Nici nu aţi fost ales preşedinte şi vă credeţi deja ‘partidul’, când spuneţi că noi am ieşit ‘împotriva partidului’ „, se arată în comunicat.

„Vă aducem la cunoştinţă, că cetăţeanul Johannis nu este partidul. Poate nu aţi înţeles, poate aţi înţeles, dar vă prefaceţi că nu aţi înţeles. Noi nu vom ieşi niciodată împotriva PNL. Noi vrem să oprim direcţia catastrofală spre care îndreptaţi PNL şi ne manifestăm această opţiune într-un cadru etic, legal şi democratic. Nu suntem ‘un grup adunat, alimentat şi dus în faţă de PSD’, aşa cum spuneţi, ci un grup de liberali cu vechi state în partid. Poate că în gândirea dumneavoastră, care nu s-a acomodat cu valorile liberale, şi Graham Watson, şi Guy Verhofstadt sunt adunaţi tot de PSD”, conchid „rebelii” din PNL.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Adrian Mititelu jr., ironic cu Mihai Rotaru după decizia instanței pentru Universitatea Craiova: „Îi urez să câștige primul titlu, noi avem deja 4 în palmares!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Craiovei susține că Mititelu ”nu a câștigat” nimic, de fapt, după verdictul Curții de Apel: ”Știu mai bine decât oricine! Asta a hotărât instanța definitiv și irevocabil”
MediaFlux
Guvernul schimbă iar plățile pentru TVA. Noi măsuri intră în vigoare la 1 martie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil