Cinci persoane REŢINUTE în dosarul de trafic de droguri din campusul Universităţii Petrol şi Gaze

Mai multe persoane au fost reţinute, miercuri seară, de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de droguri de risc în urma unor percheziţii efectuate în campusul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, dar şi în Constanţa şi Bucureşti.
Filip Stan
19 iun. 2014, 05:47
Cinci persoane REŢINUTE în dosarul de trafic de droguri din campusul Universităţii Petrol şi Gaze

Şeful DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, a declarat că, în urma audierilor la care au fost conduse 60 de persoane, au fost reţinute cinci dintre acestea, fiind vorba de patru români şi un cetăţean din Gabon.

Procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Bucureşti şi Constanţa, au efectuat, miercuri, cinci percheziţii la UPG Ploieşti, două la Constanţa, şi câte una în Ploieşti şi Bucureşti într-un dosar de trafic de droguri de risc în care sunt implicaţi cetăţeni români, dar şi străini.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT Ploieşti, opt suspecţi au procurat, începând din luna ianuarie a acestui an, de pe raza judeţului Constanţa şi a municipiului Bucureşti, diferite cantităţi de droguri de risc, respectiv aproximativ 300 grame de cannabis, pe care le-au comercializat pe raza judeţului Prahova, cu preponderenţă în incinta campusului universitar al UPG Ploieşti.

CITEŞTE ŞI PERCHEZIŢII în Bucureşti la contrabandişti cu ţigări

Drogurile erau comercializate de către suspecţi la preţul de 50-60 lei/gram, iar o parte era păstrată pentru consum propriu, spun anchetatorii.

Opt persoane, între care un cetăţean din Gabon, sunt suspectate de comercializare de droguri de risc, iar alte 30 dintre care 15 sunt cetăţeni străini din Gabon, Angola, Turkmenistan, Moldova şi Turcia, sunt suspectate că au deţinut diferite cantităţi de droguri în vederea consumului.

La adresele percheziţionate au fost găsite diferite cantităţi de droguri şi o cultură indoor cu plante de cannabis.

În urma percheziţiilor, 60 de persoane au fost conduse la audieri la sediul DIICOT Ploieşti.

DailyBusiness
Propaganda comunistă prinde pe TikTok. 130 de milioane de vizualizări din doar 200 de postări
Spynews
Un nou femicid, în România! O femeie ar fi fost ucisă de concubinul beat
Fanatik.ro
Tras pe „linie moartă” la FCSB, Denis Alibec se antrenează ca Messi și Ronaldo. Video
Capital.ro
Traian Băsescu nu i-a iertat niciodată. Mutarea pe care fostul președinte n-a acceptat-o: Are boală pe ei, îi urăște
Playtech.ro
Termostatul centralei: Unde trebuie să îl pui dacă stai la bloc sau la casă pentru a face economii toată iarna, fără să scazi temperatura
Adevarul
Aleksandr Dughin, ideologul Kremlinului, reacționează la planul de pace al SUA: „Ucraina va fi a noastră complet în maximum doi ani”
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea! A intrat în vigoare o nouă regulă pentru comercianți, iar cei care nu o respectă riscă amenzi usturătoare
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
BREAKING NEWS O dronă rusească a intrat și avansează pe teritoriul României spre Vrancea: Aeronavele românești s-au ridicat de la sol și au primit permisiunea să o doboare
iamsport.ro
Gabi Tamaș a furat de la Disneyland: ”Eram cu echipa. Am rupt alarma și m-am speriat”
MediaFlux
Anunțul zilei privind majorarea TVA. Ce îi așteaptă pe români
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Cum facem diferența între stres, burnout și sindromul de oboseală cronică