Mircea Băsescu, citat joi la DNA în calitate de făptuitor după plângerea făcută de fiul lui Bercea Mondial

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost citat la DNA în dosarul în care Florin Anghel l-a reclamat pentru trafic de influenţă. Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, Mircea Băsescu are calitate de făptuitor în dosar. La DNA va ajunge joi şi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Filip Stan
19 iun. 2014, 09:50
Mircea Băsescu, citat joi la DNA în calitate de făptuitor după plângerea făcută de fiul lui Bercea Mondial

Mircea Băsescu a fost chemat la DNA joi, ora 18.30. Tot joi, procurorii DNA îl vor audia şi pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, după ce fiul său Florin Anghel a discutat miercuri ore în şir cu procurorii, cărora le-a dat explicaţii despre negocierile filmate in biroul fratelui preşedintelui.

Bercea Mondial va fi adus sub escortă de la penitenciarul din Craiova pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma plângerii depuse de către fiul său, Florin Anghel, împotriva lui Mircea Băsescu.

Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, este chemat să ofere lămuriri suplimentare legate de negocierile familiei sale cu Mircea Băsescu privind eliberarea sa din penitenciar, unde se află pentru a executa o pedeapsă de 8 ani şi 9 luni pentru tentativă de omor calificat.

Fratele preşedintelui a fost filmat când negocia eliberarea interlopului Bercea Mondial din închisoare. Fiul acestuia, Florin Anghel, a făcut publice înregistrările în care Mircea Băsescu confirmă că a primit 250.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea. Imaginile au ajuns la procurori şi joi seară au fost făcute publice.

Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, au purtat o discuţie din care reiese că s-au plătit sute de mii de euro pentru a se încerca eliberarea cunoscutului interlop. Mai mult, din înregistrări reiese că şi Traian Băsescu ar fi ştiut despre situaţia lui Bercea Mondialul.

Într-o filmare cu camera ascunsă, Mircea Băsescu şi Florin Anghel vorbesc despre sute de mii de euro şi despre pedeapsa de şapte ani jumătate de închisoare primită de Sandu Anghel. Florin Anghel îi cere ajutorul lui Mircea Băsescu pentru a-şi scăpa tatăl, iar, în context, afirmă că ar fi dat deja un milion de euro pentru eliberarea lui Sandu Anghel.

Iată mai jos dialogul dintre cei doi, în care Mircea Băsescu recunoaşte că a primit 250.000 de euro:

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondialul: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu ştii ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în maşină şi i-aţi dus la Bucureşti? Aşa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
Florin Anghel: Dar ţi i-a adus?
Mircea Băsescu: Măi, să ştii că mi-a dat.
Florin Anghel: Ţi-a dat, dar o parte din ei, unde e, mă, mânca-ţi-aş?
Mircea Băsescu: Dar să ştii că la mine a ajuns
Florin Anghel: Toţi?
Mircea Băsescu: La mine au ajuns 250.000..
Florin Anghel: Atâta?
Mircea Băsescu: Da.
Florin Anghel: Şi la el e restul?
Mircea Băsescu: Eu de aia eram curios atunci când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe. Deci, la mine atât a ajuns, să ştii.

Mircea Băsescu a transmis joi, într-un comunicat de presă, că preşedintele Traian Băsescu are „niciun fel de legătură” cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

Mircea Băsescu a negat că ar fi luat vreun ban de la familia lui Bercea Mondial, iar suma de 250.000 de euro care apare în înregistrări ar fi banii împrumutaţi de familia lui Anghel lui Marian Căpăţână.

„Este vorba despre banii cu care Marian Căpăţână venise să dea înapoi împrumutul luat şi care erau acolo, în biroul alăturat. Marian Căpăţână era acolo cu plasa cu bani (…) Eu nu am luat nici un ban.. N-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea Mondial”, a declarat fratele preşedintelui.

În ce priveşte înregistrările prezentate la Antena 3, Mircea Băsescu susţine că acestea au fost difuzate astfel încât să inducă în eroare opinia publică. „Imaginile au fost prezentate trunchiat, aiurea. Care din 2011, care din 2012…”, a comentat Mircea Băsescu acuzând postul respectiv că i-a ignorat toate telefoanele date în timpul emisiunii respective. „Este o mare eroare şi răutate să amesteci preşedintele ţării în această problemă”, a spus Băsescu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?