Torţionarul Vişinescu îşi înjură anchetatorii: Îi bag în… VIDEO

Torţionarul Alexandru Vişinescu nu regretă niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată. Deşi va ajunge în faţa judecătorilor pentru crime comise împotriva umanităţii, fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat nu s-a sfiit să-i înjure pe anchetatori.
Filip Stan
19 iun. 2014, 12:04
Torţionarul Vişinescu îşi înjură anchetatorii: Îi bag în... VIDEO

Alexandru Vişinescu a fost filmat joi de o echipă România TV, exact când primea plicul de la Curtea de Apel, prin care era înştiinţat că a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii. Întrebat dacă are vreun regret, Vişinescu a răspuns: „N-am. N-am. Nu-mi pare rău. Nimic. Nu-mi pare rău de nimic.”

Până la apariţia poştaşului, Vişinescu apucase să-i înjure copios pe anchetatori. Când a fost întrebat dacă se pregăteşte de puşcărie, Vişinescu a spus „Îi bag în…”.

Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de tortionari găsiţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Torţionarul Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii comuniste din Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată, marți, de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru crime împotriva umanității.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

„Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, susţin procurorii.

Până în prezent, din documentele studiate, a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu Alexandru.

De menţionat este şi faptul că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid.

Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă.

„Se remarcă faptul că în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat erau încarcerate preponderent personalităţi ale vieţii politice, lideri ai partidelor istorice, fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Alexandru Vişinescu şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta”, mai spun procurorii.

Alexandru Vișinescu face parte din lotul celor 35 de torționari deconspirați în urma campaniei Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care a descoperit că Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici.

Locotenentul colonel în rezervă Alexandru Vișinescu a fost timp de șapte ani comandant al închisorii comuniste din Râmnicu Sărat, supranumită și „Închisoarea Tăcerii”. Vișinescu a condus penitenciarul în care a murit, între alții, și țărănistul Ion Mihalache, din 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963.

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Anca Lungu, schimbare de look! Cum arată acum fosta prezentatoare TV: "Noua mea coafură"
Fanatik.ro
Cristela, soția lui Călin Georgescu, acuzată că a primit 40.000 de lei de la o firmă implicată în exporturi petroliere către Tiraspol. ”Nu a făcut dovada prestației”
Capital.ro
Amenzi de 4.000 de lei. Este strict interzis pentru românii care nu sunt racordați la canalizare
Playtech.ro
Meseriile din Grupa I de muncă. Lista cu muncile grele din România pe care statul le recunoaşte la pensie
Adevarul
Cine este amanta propagandistului preferat al lui Putin. Câștigurile obținute din relația cu Vladimir Soloviov
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Vedeta lui Dan Șucu se iubește cu cumnata unui celebru manelist
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi iubiți găsiți morți într-o mașină. Fratele Biankăi rupe tăcerea: „Nu cred că au avut..”
Cancan.ro
Ce au găsit anchetatorii lângă mașina Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți morți în zona Lacului Frumoasa 😲 ⤵️
iamsport.ro
Wow! Bernadette Szocs a explicat motivul pentru care nu vrea să-și facă un iubit
MediaFlux
Avantaj pentru pensionari și asigurați. Mai mulți bani disponibili pentru rețetele compensate
stirilekanald.ro
VIDEO Ei sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, pe un drum forestier din Harghita. Bianka și Toni erau dați dispăruți de mai multe zile
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi