EVALUARE NATIONALA ROMANA: Un elev din Suceava a cerut o oră suplimentară

EVALUARE NATIONALA: Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ, un elev de la un colegiu din Suceava a solicitat prelungirea timpului alocat probei cu încă o oră, iar un altul de la o şcoală gimnazială din Rădăuţi a susţinut testarea la domiciliu.
Alina Costache
23 iun. 2014, 13:04
EVALUARE NATIONALA ROMANA: Un elev din Suceava a cerut o oră suplimentară

EVALUARE NATIONALA: Prezenţa elevilor la prima probă a Evaluării naţionale – Limba şi literatura română a fost de 98,18% în judeţul Suceava şi nu s-au înregistrat tentative de fraudă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, Laura Hacman.

Aceasta a spus că 6.807 elevi suceveni s-au prezentat la examen, iar 126 au absentat. Doi elevi din judeţ au susţinut proba de Limba şi literatura română în condiţii speciale, din cauza unor probleme medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ, un elev de la un colegiu din Suceava a solicitat prelungirea timpului alocat probei cu încă o oră, iar un altul de la o şcoală gimnazială din Rădăuţi a susţinut testarea la domiciliu.

Marţi, elevii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc ultimul test, respectiv proba scrisă la Matematică. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie. Rezultatul evaluării naţionale va avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu, faţă de 50% în anii trecuţi, scrie AGERPRES.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România