CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Ştirile zilei, Papa Francisc a pătimit în faţa televizorului

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Un apropiat al Papei Francisc este convins că Suveranul Pontif a pătimit în faţa televizorului la partida Argentina - Iran, de la CM 2014. În acelaşi timp, după victoria cu Rusia, Belgia a intrat în posesia unui trifeu virtual, băţul lui Nassazi.
Daniel Spătaru
24 iun. 2014, 15:29
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Ştirile zilei, Papa Francisc a pătimit în faţa televizorului

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Pentru prima oară din 1996, niciun jucător olandez cu particula „van” nu a făcut parte din echipa de start într-un meci oficial, ultimul din grupe, luni, cu Chile, la Sao Paulo. Robin van Persie, singurul dintre cei 23 Oranje reţinuţi pentru Mondial cu un „van” în nume (particulă desemnând originea, în unele ţări, chiar nobleţea, însemnând „de la” în neerlandeză), a fost suspendat pentru această partidă, după ce a primit cartonaşe galbene cu Spania şi Australia. Pe 29 mai 1996, Olanda întâlnea China în meci amical fără niciun „van”. De atunci, în 221 de meciuri internaţionale a fost prezent cel puţin un jucător cu „van”. Totuşi, şi la meciul de luni, batavii au avut un’van’, dar pe banca tehnică, antrenorul Louis van Gaal…

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Cei doi jucători elveţieni prezenţi la conferinţa de presă de duminică, mijlocaşii Granit Xhaka şi Blerim Dzemaili, arborau aceeaşi tunsoare, irocheză. Ceea ce a prilejuit un moment de amuzament, chiar în momentul în care au fost întrebaţi dacă au făcut intenţionat această alegere, să se tundă la fel. „Eu am început să-mi tai părul ca Djourou, a explicat Xhaka. El (Dzemaili) a văzut şi a vrut să mă copieze, dar nu-i vine prea bine…„. Primul care a râs a fost chiar cel vizat, Dzemaili. Cei doi „irochezi” sunt, ambii, de origine albaneză…

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Învingând Rusia cu 1-0, Belgia şi-a adjudecat unul dintre cele mai vechi trofee de fotbal, un trofeu virtual, băţul (de ştafetă) lui Nasazzi. Acesta poartă numele primului căpitan câştigător al Cupei Mondiale, uruguayanul Jose Nasazzi în 1930 şi trece, de atunci, de la o echipă la alta. Pentru a intra în posesia lui, trebuie să învingi deţinătorul în 90 de minute, prelungirile şi penalty-urile de departajare neintrând în calcul. Rusia a preluat trofeul virtual de la Coreea de Sud pe 19 noiembrie 2013 şi l-a pierdut pe Maracana, contra Diavolilor roşii, care îl deţin pentru a 4-a oară şi îl vor pune în joc joi contra Coreei de Sud, precedenta posesoare.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014.Nu am nici cea mai mică îndoială că Papa (Francisc, un argentinian) a privit meciul şi a trebuit să pătimească aşa cum am făcut şi noi. Iisus ne învaţă credinţa şi pasiunea. Să trăieşti cu pasiune este un lucru bun, iar lucrurile care generează pasiunea pozitivă, cum este fotbalul, sunt bune!„. Explicaţiile sub formă de rugăciune ale părintelui Lorenzo din Vedia, un prieten al Papei, după ce a urmărit partida Argentina-Iran la Mondiale (1-0, cu un gol al lui Messi în prelungiri), alături de câţiva fideli în faţa unui ecran de televiziune pe care l-a instalat în biserica sa, sub crucifixul lui Hristos. „Nu ştiu dacă Papa a reacţionat ca noi, dar şi el este un mare pasionat„, a concluzionat părintele Lorenzo, care a murmurat câteva rugăciuni în timpul meciului.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Pentru a mulţumi selecţionatei Uruguayului că a contribuit la cunoaşterea regiunii sale, prefectura din Belo Horizonte a invitat şefii Federaţiei uruguayene la un dineu, unde aceştia au fost întâmpinaţi de autorităţi şi de regina carnavalului, ritmului şi sambei. Această recepţie s-ar putea transforma în petrecere de adio, pentru că Uruguay ar putea să se întoarcă acasă, dacă nu câştigă cu Italia, marţi, la Natal. Selecţionata Celeste este cazată de 2 săptămâni într-un hotel la Sete Lagoas, la 75 km de Belo Horizonte.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Miroslav Klose, autorul golului egalizator al Germaniei contra Ghanei (2-2), a egalat în acelaşi timp şi numărul de goluri marcate în Cupa Mondială (15), deţinut de Ronaldo. Brazilianul îi bătuse recordul unui alt german, Gerd Muller, la Mondialul-2006, în Germania. Klose, care vizează de acum al 16-lea gol, poate, astfel, să-l depăşească pe ‘El Fenomeno’ preluându-i recordul pe pământ brazilian. ‘Vreau să fiu primul, este principalul meu scop’, a spus el, relevând secretul longevităţii sale (se află la a 4-a Cupă Mondială, la 36 de ani) prin faptul că doarme mult. Când nu are meci, atacantul se culcă mereu cel mai târziu la ora 21,30.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Soţiile şi prietenele jucătorilor belgieni nu au în continuare dreptul să-şi viziteze iubiţii la hotelul din Mogi das Cruzes. Mai mulţi „diavoli roşii” s-au dus, totuşi, în tribună duminică, după victoria cu Rusia, pentru a petrece câteva momente cu ele. Astfel, au putut fi văzuţi Kevin De Bruyne şi Axel Witsel îndreptându-se tandru spre perechea lor…

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Portarul belgian Thibaut Courtois a reuşit cel de-al 100-lea „clean-sheet” (meci fără gol primit) din cariera sa profesionistă, duminică, în faţa Rusiei (1-0). Portarul echipei engleze Chelsea, împrumutat sezoanele precedente la Atletico Madrid, a păstrat poarta de nepătruns, realizând intervenţii de clasă. ‘Este mereu plăcut pentru un portar să nu ia gol. Dar datorez succesul şi apărării mele. În 180 de minute de la debutul Mondialului, nu am avut decât 2 intervenţii de făcut’, a spus el, modest.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. „Bineînţeles că voi cânta ambele imnuri. Este de domeniul evidenţei„, a exclamat Juergen Klinsmann înaintea meciului dintre SUA, unde este selecţioner, şi Germania, ţara sa natală, partidă programată joi. „Nu ne sunăm în fiecare săptămână, dar când aflăm câte ceva nou cu privire la nutriţie sau la antrenament, ne trimitem mailuri şi ne împărtăşim informaţii„, a adăugat Klinsmann în legătură cu relaţiile pe care le are cu fostul său secund, devenit selecţioner al Germaniei, Joachim Loew. „Am rămas suporter (al Germaniei) şi văd totul din punctul de vedere al unui fan„, a conchis Klinsmann.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Regina belgienilor, Mathilde, a comis o eroare în momentul felicitării fotbaliştilor, după victoria în faţa Rusiei. Potrivit imaginilor difuzate de o televiziune belgiană, se vede suverana felicitându-l pe Romelu Lukaku pentru gol. Problemă: a marcat Divock Origi. Iar Lukaku a primit cu năduf înlocuirea sa în ultimele 57 de minute, strigând furios câteva cuvinte nu prea politicoase în direcţia selecţionerului Marc Wilmots. „Golul v-a prins bine?„, a întrebat regina pe Lukaku. Încurcat, jucătorul de la Everton a arătat cu degetul pe Divock Origi. „Ah, nu, este acela, de acolo!„, şi-a dat seama în cele din urmă Mathilde, care a încercat să îndrepte lucrurile cu Lukaku. „În orice caz, aţi jucat foarte bine. A fost minunat. Mulţumesc„.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Selecţionerul brazilian Luiz Felipe Scolari a povestit luni că s-a amuzat cu suporterii mexicani la întoarcerea de la Fortaleza, unde a avut loc meciul Brazilia-Mexic (0-0). „Am parcurs drumul Fortaleza-Sao Paulo cu 300 de mexicani. A trebuit să fac 300 de fotografii cu sombrero etc. Persoanele respective au fost minunate. Erau mulţumite după 0-0. Am discutat, ne-am amuzat…„. Cu o mină destinsă, selecţionerul a răspuns unui jurnalist chilian care şi-a trimis o săgeată, întrebându-l dacă preferă să întâlnească mai departe Chile sau Spania (şi nu Olanda): „Prefer să întâlnesc Spania. Pentru că nu va fi prezentă„.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Portarul Belgiei Thibaut Courtois se va întoarce la Chelsea în sezonul viitor, a afirmat joi selecţionerul Marc Wilmots, filmat pe ascuns, cu puţin înaintea meciului cu Rusia (1-0) de duminică. În timp ce discuta pe culoarele stadionului Maracana cu fostul antrenor francez Gerard Houllier sub ‘ochiul’ unei camere indiscrete, Wilmots a confirmat că portarul său va părăsi cu siguranţă Atletico Madrid, unde a fost împrumutat pentru ultimele trei sezoane de către londonezi.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Andrei Caramitru știe cine va câștiga turul 2 al alegerilor: “Nu e nicio șansă”
Capital.ro
Se schimbă cardurile bancare. Toți clienții care țin banii pe card le vor înlocui. Nu e opțional
Playtech.ro
Ce drepturi ai ca moștenitor dacă nu ești trecut în testament. Care sunt prevederile legale
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Doliu în fotbalul internațional. A murit un cunoscut jucător
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Vehiculele interzise în oraș! Amenda de aproape 2.000 de lei. NU au drept de circulație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele