Băsescu, la Bruxelles: Voi ridica problema accederii României în spaţiul Schengen la Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înainte de a pleca spre Bruxelles, că va ridica în Consiliul European problema accesului României în spaţiul Schengen.
Iulian Tudor
26 iun. 2014, 07:53
Băsescu, la Bruxelles: Voi ridica problema accederii României în spaţiul Schengen la Consiliul European

Traian Băsescu a precizat că pe agenda Consiliului European se află câteva teme majore, prima fiind spaţiul de securitate, libertate şi justiţie.

„Se va face o analiză asupra gestionării spaţiului Schengen care vizează printre altele capacitatea UE de a face faţă presiunilor la frontieră, legat de emigraţie, politica referitoare la azil, cooperarea poliţienească şi judiciară, iar pe acest fond eu voi ridica din nou problema accesului României în spaţiul Schengen„, a spus şeful statului pe Aeroportul ‘Henri Coandă’, înainte de plecarea în Belgia.

Şeful statului a completat că argumentele României de începere a procesului de intrare în Schengen derivă din raportul MCV, care arată buna funcţionare a justiţiei în ansamblu prin modul în care este apreciată activitatea DNA, ANI, ÎCCJ.

Potrivit preşedintelui, România consideră că procesul privind accesul în spaţiul Schengen trebuie să înceapă ‘chiar dacă în raportul MCV sunt şi suficiente elemente care se constituie în zonă de critică, dar în mod deosebit la adresa clasei politice, a Parlamentului’.

Ultima lege votată în Parlament, care scoate în afara controlului şi a atribuţiunilor ANI conflictul de interese la nivelul administraţiilor locale, nu este de natură să ne ajute, dar oricum, eu am obligaţia să ridic această problemă şi să susţin necesitatea începerii procesului de aderare la spaţiul Schengen’, a precizat Băsescu.

Şeful statului a menţionat că un alt subiect de discuţie la Consiliul European va fi legat de creşterea economică şi locurile de muncă. El a precizat că susţinerea va fi pentru soluţii privind diminuarea şomajului în mod deosebit pentru tineri, motivând că aceştia sunt cei mai afectaţi în toate statele UE.

La reuniunea Consiliului se va discuta, potrivit preşedintelui Băsescu, şi despre creşterea economică, sărăcie şi excluziune socială.

Aici, de asemenea, avem puncte de vedere care să ajute, sigur, răspunsul oricui poate fi ‘nu aţi utilizat instrumentele deja puse la dispoziţie de UE”, a afirmat Băsescu.

Băsescu a adăugat că la reuniune se va discuta şi despre Ucraina, în cazul căreia se va face o analiză a situaţiei şi a soluţiilor pe care UE le are pentru a sprijini integritatea teritorială şi pacea în această ţară.

‘Va fi o primă discuţie legată de agenda strategică a UE într-o lume în schimbare. Documentul este pregătit şi va fi prezentat de Comisia Europeană, are o gamă largă de abordări pentru adaptarea acţiunilor Uniunii la evoluţiile globale ale lumii de azi’, a spus preşedintele.

Un alt subiect va fi legat de politicile de luptă împotriva schimbărilor climatice, şeful statului arătând că cel mai probabil o soluţie va fi adoptată în Consiliul din luna octombrie, dar că discuţiile trebuie începute acum, pentru că ele prefigurează mandatul UE pentru conferinţa ONU legată de schimbări climatice ce va avea loc la Paris în 2015.

Băsescu a menţionat că un alt punct extrem de important pentru România aflat pe agenda Consiliului European este semnarea Acordului de asociere şi a Acordului de liber schimb de către Republica Moldova, Georgia şi Ucraina cu UE.

‘Trebuie să subliniez încă o dată că pentru noi semnarea de către Republica Moldova a acordului de asociere şi a acordului de liber schimb este un element extrem de important de politică externă, acest eveniment fiind până la urmă dincolo de efortul uriaş pe care l-au făcut cetăţenii Republicii Moldova, guvernele Filat şi Leancă pentru atingerea acestui obiectiv, în mod categoric este recunoscut faptul că România a fost unul din susţinătorii consecvenţi ai ajungerii la acest moment în ultimii nouă-zece ani’, a declarat preşedintele Băsescu.

Şeful statului participă joi şi vineri în Belgia la ceremonia de comemorare a declanşării Primului Război Mondial, la summitul PPE şi la Consiliul European.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?