ZI ISTORICĂ: Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Ziua de vineri este una istorică pentru Republica Moldova. Autorităţile de la Chişinău au semnat Acordul de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană, alături de alte două state ex-sovietice, Ucraina şi Georgia.
Filip Stan
27 iun. 2014, 07:40
ZI ISTORICĂ: Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat vineri acorduri de asociere la Uniunea Europeană, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

Preşedintele Petro Poroşenko a semnat partea economică a acordului de asociere, în condiţiile în care partea politică a acestui acord a fost semnată la 21 martie 2014. Republica Moldova şi Georgia vor semna acordul complet, de asociere şi liber schimb.

Acordul de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost parafat la sfârşitul ultimului summit din noiembrie al statelor participante la Programul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

UE a devansat data semnării oficiale a acordului cu Republica Moldova şi Georgia, prevăzută iniţial pentru sfârşitul lui 2014, pe fondul crizei din Ucraina, generată de refuzul fostului preşedinte Viktor Ianukovici de a semna acest acord la summitul de la Vilnius, şi al eventualelor represalii din partea Rusiei.

Semnarea acordurilor a reprezentat un moment important atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru ţările semnatare, aceste urmând să aprofundeze în mod semnificativ legăturile politice şi economice dintre părţi, cu o perspectivă pe termen lung de asociere politică şi integrare economică. Totodată, acordurile de asociere au scopul de a aprofunda relaţiile politice şi economice dintre UE şi ţări semnatari şi de a integra treptat aceste state în piaţa internă a UE – cea mai mare piaţă unică din lume.

În domeniul reformelor interne, UE va coopera cu ţările semnatare în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, promovarea reformelor judiciare, combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi consolidarea instituţiilor democratice.

Totodată, sunt prevăzute reforme într-o serie de domenii-cheie, precum guvernarea publică, justiţie, poliţie, redresarea şi creşterea economică, protecţia consumatorilor şi sectoare ca energia, transporturile, protecţia mediului, dezvoltare industrială, dezvoltare socială şi protecţie, educaţie, tineret şi cultură.

Înţelegerea cu implicaţii economice deschide astfel calea pentru aderarea celor trei ţări la blocul comunitar, ţări care până acum se aflau în sfera de influenţă a Rusiei.

Negocierile pentru semnarea acordul de asociere au fost lansate în ianuarie 2010 şi încheiate la finele anului trecut, cu parafarea documentului de la summitul de la Vilnius. Doar Ucraina n-a parafat atunci înţelegerea, lucru care a dus la răsturnarea regimului de la Kiev.

Crearea unei zone de liber schimb între UE şi Republica Moldova presupune reducerea tarifelor vamale, accesul nelimitat al produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene, dar şi transformarea Republicii Moldova într-o piaţă de desfacere pentru producătorii din spaţiul comunitar. Semnarea acordurilor de asociere se face în cadrul Consiliului European de vară, aflat în cea de-a doua zi de lucru, unde România este reprezentată de preşedintele Traian Băsescu.

În cadrul summitului de la Bruxelles, liderii europeni vor discuta şi despre propunerea lor pentru şefia Comisiei Europene. Preferat este popularul european Jean Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului şi şef al Eurogrupului. Singura ţară care se opune nominalizării lui Juncker este Marea Britanie.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Daniel Pancu, declarație șoc: „Eu și CFR Cluj nu suntem compatibili. Ne putem despărți după 3 meciuri!”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Când ai voie să depășești pe linie continuă fără sancțiune: Amenzi, suspendare permis și excepții
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Discursul lui Valentin Ceaușescu a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc: ”Stăteam și ne bufnea râsul. Cum să spui asta?”
MediaFlux
Cadavrul ayatollahului Ali Khamenei, găsit printre ruine. UPDATE: Trump confirmă decesul
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj