SENTINŢĂ pentru FOTBALIŞTII-HOŢI de MAŞINI: Mărgăritescu, 3 ANI de ÎNCHISOARE; Munteanu, ACHITAT

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa în dosarul foştilor fotbalişti Andrei Mărăgăritescu şi Cristian Munteanu.
Filip Stan
27 iun. 2014, 11:51
SENTINŢĂ pentru FOTBALIŞTII-HOŢI de MAŞINI: Mărgăritescu, 3 ANI de ÎNCHISOARE; Munteanu, ACHITAT

Andrei Mărgăritescu a rămas cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce ICCJ i-a respins recursul, în timp ce Cristian Munteanu, condamnat iniţial la 5 ani de închisoare cu executare, a fost achitat, după ce a ajuns la o înţelegere cu sociatetea de asigurări reclamantă.

În 26 aprilie, fotbaliştii Andrei Mărgăritescu şi Cristi Munteanu au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la pedepse de trei ani şi, respectiv, cinci ani de închisoare cu executare în dosarul privind înşelăciuni cu maşini luate în leasing.

Instanţa Tribunalului Bucureşti i-a condamnat pe fostul mijlocaş dinamovist Andrei Mărgăritescu pentru tăinuire şi pe fostul portar al echipei de fotbal Dinamo Cristian Munteanu pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Alături de cei doi, în acest dosar a fost condamnat medicul Alexandru Magherescu, fondatorul centrului medical Doris, din cartierul Militari, la şapte ani de închisoare cu executare pentru tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Fratele acestuia, Cosmin Magherescu, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, instanţa i-a condamnat pe Adrian Mihai Radu la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, precum şi pe soţia acestuia, Bianca Radu, la doi ani sub supraveghere pentru fapta de tăinuire.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti David Rotundu la şapte ani de închisoare pentru tentativă de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Cristinel Anton Enache la şapte ani de închisoare pentru complicitate la tentativa de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, Cătălin Teodor Băleanu la cinci ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi Bogdan Preveleanu la şase ani de detenţie pentru complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Instanţa a dispus atunci confiscarea autoturismului Audi A8, proprietatea lui Alexandru Magherescu, precum şi a 15.000 de euro de la Rotundu, 8.000 de euro de la Enache, 7.000 de euro de la Băleanu şi 1.000 de euro Radu Adrian. Magistratul Tribunalului Bucureşti a menţinut sechestrul asigurator pus pe 8.500 de lei, sumă ridicată de la Rotundu şi i-a restituit acestuia autoturismul Mercedes CL500. Totodată, instanţa a dispus restituirea autoturismului Suzuki Swift lui Attila Lukacs şi confiscarea a 1.500 de euro de la Radu şi 200 de euro de la Manole.

Cristi Munteanu a cunoscut situaţia maşinii furate pe care dorea să o achiziţioneze, a dat dovadă de perseverenţă infracţională şi a crezut că poate scăpa cu o pedeapsă cu suspendare, motiv pentru care a dat declaraţii mincinoase la instanţă, a arătat judecătorul Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei de condamnare.

Magistratul a precizat că, în opinia instanţei, Munteanu a avut o viziune clară asupra „situaţiei frauduloase” a autoturismului pe care l-a cumpărat, arătând că „orice om normal cu o pregătire medie, cum este cazul inculpatului Munteanu”, putea bănui că o maşină clasa premium, cu o valoare de piaţă de aproximativ 90.000 de euro, nu poate fi vândută după numai doi ani cu doar 31.000 de euro decât dacă este stricată major sau are probleme de natură juridică.

În cazul lui Andrei Mărgăritescu, instanţa a notat în motivare că acesta a ştiut faptul că maşina pe care a cumpărat-o de la persoane indicate de Cristi Munteanu provenea dintr-o infracţiune, toate probele indicând acest lucru, motiv pentru care a şi încercat să tăinuiască fapta şi să scape de autoturism.

Procurorii i-au acuzat pe Andrei Mărgăritescu şi pe Cristi Munteanu că sunt „dobânditori de drept ai unei maşini furate”, despre care „aveau în mod clar cunoştinţă că face obiectul unei infracţiunui de furt”.

În aprilie 2011, o ştire-şoc zguduia lumea sportivă: mai mulţi fobalişti au fost ridicaţi de mascaţi în dosarul furturilor de maşini de lux. Printre aceştia şi dinamoviştii Andrei Mărgăritescu şi Cristi Munteanu.

Cei doi au fost trimişi în judecată în vara anului trecut, pentru fals în declaraţii, uz de fals şi tăinuire într-un dosar în care erau cercetate mai multe persoane care înşelau companiile de asigurări cu furturi fictive ale unor autoturisme.
 
Membrii reţelei cu care s-au aflat în legătură Cristi Munteanu şi Andrei Mărgăritescu aveau două moduri de operare: furau maşinile din străinătate şi le vindeau în România sau declarau fals că maşina luată în leasing le-a fost furată, obţineau asigurarea şi revindeau autoturismul. În cazul de faţă, procurorii au susţinut că Munteanu, după ce a ţinut o perioadă un autoturism Audi A8, ce fusese declarat furat, a reuşit să întocmească acte „în regulă” ale maşinii şi apoi i-a vândut maşina colegului său de la Dinamo, Andrei Mărgăritescu.
 
Dinamovistul Andrei Mărgăritescu nu este pentru prima dată în centrul unui scandal, numele său fiind implicat şi în scadalul permiselor false de la Piteşti, în anul 2008. El a fost acuzat că le-ar fi facilitat colegilor săi de la Dinamo, Adrian Ropotan şi Cosmin Moţi, obţinerea carnetelor de conducere, în condiţiile în care niciunul dintre ei nu avea domiciliul real în judeţul Argeş.

 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Louis Munteanu a izbucnit în plâns după Dinamo – CFR Cluj 2-1: „Nu îmi imaginam…”. Foto
Capital.ro
Regulă pentru românii cu centrală termică. Distanța obligatorie la care trebuie montată
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai