Fostul deputat Sorin Buta, trimis în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului deputat Sorin Buta pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
Marius Neagu
27 iun. 2014, 13:37
Fostul deputat Sorin Buta, trimis în judecată

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada 2008 – 2012, deputatul Sorin Buta a deţinut în acelaşi timp şi calitatea de administrator împuternicit al unei societăţi comerciale.

‘Astfel, în această calitate, el a negociat, conceput şi semnat în aceeaşi perioadă şapte contracte de prestări servicii cu primării din judeţul Argeş, un contract cu APIA Argeş, a emis 17 facturi fiscale, în baza cărora unităţile administrativ-teritoriale, respectiv APIA, au plătit societăţii comerciale pe care o reprezenta suma de 72.350 lei şi a retras sume de bani din contul firmei’, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Procurorii au constatat că Sorin Buta, cu ocazia încheierii unor contracte de prestări servicii, a reprezentat interesele financiare şi comerciale ale unei societăţi comerciale în care soţia sa avea calitatea de asociat, administrând în fapt firma respectivă, care avea ca obiect principal activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea.

‘Astfel, între anii 2009 – 2010, Sorin Buta a participat la mai multe discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, din judeţul Argeş, context în care a negociat, întocmit şi semnat diferite contracte de prestări servicii. Obiectul acestor contracte a constat în acordarea de consultanţă în materie de construcţii/inspecţie de şantier. Urmare a obligaţiilor contractuale, Sorin Buta a supravegheat şi controlat în mod direct şi nemijlocit activităţile legate de executarea acestor contracte, deplasându-se la faţa locului, în cadrul procedurilor de execuţie a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, participând la recepţia lor’, susţin anchetatorii.

Sursa citată menţionează că, după ce emitea facturile fiscale şi le înainta spre plată beneficiarilor, Sorin Buta înmâna un exemplar al facturii contabililor societăţii pe care o reprezenta.

‘Odată cu facturile, Sorin Buta înmâna acestora şi contractele de prestări servicii pentru a demonstra realitatea operaţiunilor comerciale şi extrasele de cont pentru a dovedi încasarea sumelor de bani de către firmă. De asemenea, în baza împuternicirii primite de la administratorul de drept, din contul bancar al societăţii comerciale, Sorin Buta a retras sume de bani pe care le-a cheltuit pentru a procura diverse bunuri’, se mai spune în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
A dus tradiția de la Steaua în Rwanda! Promisiunea lui Reghecampf: „Fac 1.000 de mici dacă ajung în finală”. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Când dai prioritate de dreaptă într-o intersecţie fără indicatoare: regulile din 2026
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Laura, o antreprenoare din Baia Mare, a fost păcălită de un prinț nigerian fals. Cum a ajuns femeia să piardă 2,5 milioane de dolari
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a auzit ce a spus Bölöni despre Balaci și Dobrin și a avut o reacție neașteptată: ”Nu pot să vorbesc urât de el!”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil