Trupele româneşti SE RETRAG din Afganistan. Ponta, prezent la ceremonie. „Misiune îndeplinită!” VIDEO

Premierul Victor Ponta participă duminică, alături de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, la ceremonia retragerii trupelor româneşti din Afganistan.
Ionela Marcu
29 iun. 2014, 07:22
Trupele româneşti SE RETRAG din Afganistan. Ponta, prezent la ceremonie.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la Kandahar, la ceremonia care marchează începutul procedurii de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, că România este astăzi o ţară mai sigură şi un partener respectat de aliaţii din NATO datorită sacrificiului şi curajului militarilor români care au fost în misiunile din acest teatru de operaţii.

„Stimaţi ofiţeri, subofiţeri, mă aflu aici pentru a vă mulţumi pentru tot ceea ce aţi făcut în misiunile de aici, vă doresc să ajungeţi toţi bine acasă, vreau doar să spun încă o dată că datorită misiunii dvs, a sacrificiului, curajului, România este astăzi o ţară mai sigură şi un partener respectat de aliaţii noştri şi ţările NATO. Cei 23 de camarazi ai dvs. care şi-au dat viaţa vor rămâne eroi ai României, mă gândesc la răniţii care vor avea nevoie de sprijinul şi solidaritatea noastră. Datoria Guvernului este să vă asigure condiţii de viaţă mai bune decât cele pe care le-aţi avut în ultima perioadă şi aici. Vă aşteptăm pe toţi sănătoşi acasă. Suntem mândri de voi! Mult succesc în continuare’„, a afirmat premierul Victor Ponta.

Şeful Guvernului este însoţit la Kandahar de ministrul Apărării, Mircea Duşa, precum şi de vicepremierul Gabriel Oprea.

Rasmussen se aşteaptă ca misiunea NATO din Afganistan după 2014 să aibă în jur de 12.000 de militari

Ministrul Duşa a subliniat că soldaţii români raportează „Misiune îndeplinită!”, evocând faptul că soldaţii români au fost prezenţi în Afganistan din februarie 2002.

„România a fost una dintre primele ţări care a participat la misiunile ISAF, din februarie 2002. În iunie 2002, adică acum exact 12 ani, în Kandahar, în baza de aici, soseau soldaţii Scorpionii Roşii din Craiova. Dumneavoastră aţi deschis misiunea batalioanelor în Afganistan şi tot dumneavoastră o închideţi, Din 2006, militarii români au primit în grijă cea mai periculoasă zonă din Afganistan, Zabul. Soldaţii români raportează astăzi ‘Misiune îndeplinită!”‘, a afirmat ministrul Apărării.

Duşa a arătat că militarii români în Afganistan nu au participat doar la misiuni militare, ci şi umanitare. ‘În urma prezenţei soldaţilor români în ultimii 12 ani vor rămâne şcoli, vor române spitale, zone stabile unde cetăţenii afgani să poată trăi liniştiţi. O parte din cultura poporului român va rămâne aici, prin ceea ce dvs. aţi făcut aici, în misiunile fără caracter militar şi aş vrea să le mulţumesc în primul rând doamnelor şi domnişoarelor din armata română şi să mulţumesc tuturor militarilor români care şi-au îndeplinit misiunea’, a spus Mircea Duşa.

De asemenea, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat că militarii români sunt iubiţi de români şi respectaţi de partenerii internaţionali.

‘În momentul de faţă, România, Guvernul României, prin prezenţa premierului, ministrului Apărării, vă arătăm respectul şi vă arată faptul că românii vă iubesc şi aveţi respectul partenerilor internaţionali. V-aţi făcut datoria astfel încât în momentul de faţă aţi demonstrat că Armata Română este profesionistă, v-aţi îndeplinit misiunea cu profesionalism, astfel încât în momentul de faţă Armata Română a demonstrat că este profesionistă şi are respectul partenerilor internaţionali. Militarii români luptă în teatrele de operaţii din Afganistan pentru că sunt patrioţi, îşi respectă angajamentele şi ţara şi luptă împotriva terorismului‘, a spus Oprea.

Barack Obama vrea să RETRAGĂ COMPLET MILITARII americani din Afganistan. Ce plan are

În ultimii 12 ani, România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi.

NATO a anunţat că, anul acesta, îşi va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldaţii Alianţei.

Majoritatea celor 50.000 de militari ai Alianţei vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul anului, o retragere care generează temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.

La începutul anului, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT