„Iisus ar fi susţinut căsătoriile gay”. Declaraţia care a stârnit furia creştinilor

Una dintre cele mai proeminente celebrităţi gay din lume a declarat într-un interviu pentru postul Sky News că, dacă ar fi trăit în prezent, Iisus ar fi susţinut ideea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Alina Costache
30 iun. 2014, 11:05

Elton John crede că ar trebui să li se permită căsătoria chiar şi clericilor de acelaşi sex, starul pronunţându-se  împotriva celibatului acestora.

„Tradiţionaliştii sunt probabil scandalizaţi, însă vremurile s-au schimbat. Dacă Iisus ar fi trăit în zilele noastre, nu îmi pot închipui că (…) acest mare om ar fi spus că acest lucru (căsătoriile între persoane de acelaşi sex, n.r.) nu se poate produce„, a spus Elton John.

Totodată, cântăreţul pop a declarat că situaţia minorităţilor sexuale a cunoscut un regres în ultimele 18 luni, în anumite zone ale lumii, şi că va încerca să se întâlnească în noiembrie cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

„Voi încerca să discut cu el. Singurul mod de a ajunge la o soluţie este de a sta de vorbă cu oamenii”, a precizat cântăreţul.

Artistul britanic Elton John este căsătorit cu partenerul său de viaţă, David Furnish, din 2005, şi au împreună doi copii, Zachary şi Elijah, născuţi de o mamă surogat. Interesant este că Elton a încercat şi căsătoria cu o femeie, din 1984 până în 1988, mireasă fiindu-i artista germană Renate Blauel.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România