Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei cafea după-amiaza

Cafeaua pe care o bei după-amiază îți poate afecta somnul, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Wayne, Michigan.
Alina Costache
04 iul. 2014, 18:14
Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei cafea după-amiaza

Două sau trei ceşti de cafea consumate chiar şi cu şase ore înainte de culcare îți pot influența în mod negativ somnul. Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialiştii au analizat programul de somn a 12 persoane, cărora le-au administrat pilule ce conţineau 400 de miligrame de cafeină, adică echivalentul a două sau trei ceşti de cafea, scrie doctorulzilei.ro.

În primele patru zile, aceştia au înghiţit capsulele cu şase şi trei ore înainte de ora de culcare şi încă una dimineaţa. Una dintre cele trei pilule avea doar efect placebo, conţinutul său de cofeină fiind 0. De asemenea, într-o altă zi toate cele trei pilule au avut doar efect placebo.

Citeşte şi Cafeaua poate preveni apariţia cariilor: Află cum trebuie să o bei

Experimentul a demonstrat că respectivele capsule au şters o oră din programul de somn al participanţilor la studiu, fiind astfel interpretate drept un avertisment împotriva consumului de cafea după ora 17:00.

„Dacă bei o ceaşcă mare de cafea în drum spre casă, când te întorci de la serviciu, poate să îţi influenţeze în mod negativ somnul, la fel cum se întâmplă şi în cazul celor care beau cafea cu puţin timp înainte de a se culca. De multe ori, oamenii nu îşi dau seama de efectele pe care cafeina le are asupra somnului atunci când o consumă după-amiaza”, a explicat profesorul Christopher Drake.

Citeşte şi Cafeaua te poate feri de 7 afecţiuni periculoase. Iată ce efecte are

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali a avut dreptate! Cifrele spun că el a fost cel mai slab jucător de la FCSB la debutul lui Reghecampf
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cât curent consumă, de fapt, încărcătorul lăsat permanent în priză. Calculul pe un an
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu! Anunțul lui Trump
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte