DENUNŢ PMP, împotriva Agenției Domeniilor Statului în cazul Dan Voiculescu

Partidul Mișcarea Populară (PMP) a depus azi un denunț împotriva Agenției Domeniilor Statului (instituție subordonată Ministerului  Agriculturii), ai cărei conducători sunt suspecți de ilegalități în  arendarea unui teren din județul Giurgiu către S.C. Agro Seed Muntenia  SRL, deținută de Dan Voiculescu, potrivit unui comunicat de presă transmis de PMP.
Filip Stan
08 iul. 2014, 12:40
DENUNŢ PMP, împotriva Agenției Domeniilor Statului în cazul Dan Voiculescu

Denunțul a fost depus la sediul DNA  de către secretarul general adjunct al PMP Gelu Vișan.

Gelu Vișan a declarat că subiectul Dan Voiculescu este “tabu” pentru  celelalte partide parlamentare, Mișcarea Populară fiind singura forță  politică ce își asumă să atragă atenția opiniei publice asupra  neregularităților comise de unul dintre aliații importanți ai lui  Victor Ponta.

Când aud cuvântul Voiculescu, domnii Blaga, Iohannis,  Mihai Răzvan Ungureanu își astupă urechile și refuză să facă orice  demers care l-ar putea deranja. În ceea ce-l privește pe Victor Ponta,  el – ca șef al guvernlui și al ministrului Agriculturii Daniel  Constantin – îl sprijină indirect pe Dan Voiculescu, ajutând la  acoperirea ilegalităților. Arendarea terenului din județul Giurgiu  trebuie anchetată”, a spus Gelu Vișan.

PMP mai spune că a solicitat săptămâna trecută crearea unei comisii  parlamentare de anchetă privind situația terenului de circa 2.500  hectare de la ICITID Băneasa, județul Giurgiu, arendat de firma lui  Dan Voiculescu. Liderii PNL, PDL și FC au refuzat să susțină acest  demers, o astfel de comisie neputându-se astfel înființa. În aceste  condiții, președintele PMP Elena Udrea a declarat că Partidul Mișcarea  Populară va sesiza instituțiile statului pentru a cerceta acest caz.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde