CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ştirile zilei. Căpitanul din 2002, persona non-grata în Brazilia

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Brazilienii resimt încă şocul înfrângerii cu Germania, din semifinalele CM 2014, iar atmosfera în lot este mai tensionată ca oricând înaintea meciului pentru locul 3, programat sâmbătă, cu Olanda. Cafu, câştigător al Cupei Mondiale în 1994 şi 2002 nu a fost lăsat la vestiare după catastrofala înfrângere (1-7) cu nemţii.
Daniel Spătaru
10 iul. 2014, 14:08
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014, ştirile zilei. Căpitanul din 2002, persona non-grata în Brazilia

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. „Din fericire voi fi pe teren. Ei bine, când vrei cu tot dinadinsul să priveşti ceva ce îţi place… Desigur, sunt mulţi bani. Încă o dată, bine, dacă îţi poţi permite şi aceasta îţi face plăcere!„. Acesta a fost răspunsul selecţionerului argentinian Alejandro Sabella pentru un jurnalist care l-a întrebat dacă ar accepta să plătească 2.500 de dolari pentru a veni să vadă semifinala dintre Albiceleste şi Olanda. Potrivit presei, unii fani argentinieni au plătit o asemenea sumă pentru a fi prezenţi la Sao Paulo. „Totuşi, mi se pare prea mult„, a adăugat Sabella. Şi mai urmează şi deplasarea de la Sao Paulo la Rio, pentru marea finală…

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. „Ce-i asta? Nu-mi vine să cred!„, Franz Beckenbauer şi-a manifestat stupefacţia pe Twitter după semifinala istorică a echipei sale naţionale contra Braziliei (7-1). Înainte de a-şi veni în fire: ‘„Ce performanţă fantastică a echipei Germaniei! Este trist pentru Selecao!„. Cel supranumit Kaiser a postat un tweet optimist înainte de meci, fără să-şi imagineze că realitatea îi va depăşi orice aşteptare: „Echipa Germaniei este bine pregătită, îmi aduce aminte de cea de la Mondialul 1990. În această seară ne vom califica în finală„, a prezis el, comparând selecţionata lui Joachim Loew celei pe care a condus-o el la al treilea (şi ultimul până acum) titlu mondial al Germaniei.

Citeşte şi GERMANIA-ARGENTINA. SONDAJ: Cine va câştiga FINALA CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2014

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. La aeroportul din Rio de Janeiro, expoziţia ID-BR prezintă în 20 de fotografii diversitatea etnică a Braziliei. În aceste ultime zile ale Cupei Mondiale, pasagerii aflaţi în tranzit pot avea un eşantion al acestei diversităţi existente în ţara de dimensiuni continentale, unde pot fi întâlniţi amerindieni, negri, albi şi metişi apăruţi din tot acest amestec care face bogăţia acestei naţiuni. După deruta cu accente de catastrofă naţională (1-7 în faţa Germaniei, în semifinale), nimic mai bun decât această revenire la rădăcini, pentru a ridica din nou capul şi a se consacra asupra problemelor rasismului care încă afectează astăzi ţara cafelei şi, totuşi, a fotbalului.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Cafu a devenit persona non grata. „Preşedintele (federaţiei) Jose Maria Marin mi-a spus că nu doreşte străini în vestiare. I-am răspuns că nu sunt un străin. Voiam doar să-i îmbrăţişez pe băieţi pentru a-i consola, să-i reconfortez şi să le arăt afecţiunea mea!”. Reacţiile lui Cafu după refuzul lui Marin de a-l lăsa să vadă Selecao în vestiar după înfrângerea dureroasă cu Germania (1-7). „Am fost surprins când am fost aproape îmbrâncit pentru că Marin nu voia niciun străin acolo. Am părăsit, simplu, vestiarul„, a conchis Cafu, campion mondial cu Brazilia în 1994 şi 2002. ‘Am simţit-o pe pielea mea în 1998 (înfrângere în finală cu 3-0 contra Franţei). Ştiu ce înseamnă să pierzi o Cupă Mondială. Ştiam că băieţii aveau nevoie de consolare şi de afecţiune în acele momente. Nu eram acolo pentru a mă remarca, n-am nevoie!’

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014. Cotidianul sportiv brazilian Lance! a acordat o notă aproape de zero, chiar una cu semn negativ, lui Luiz Felipe Scolari după umilitoarea înfrângere în faţa Germaniei (1-7): 0,7 din 10! Pentru ziar, Oscar a fost singurul care a trecut peste media echipei, despre care poţi să-ţi faci o idee când vezi nota atacantului: 2,3 din 10! În ce priveşte Germania, selecţionerul Joachim Loew şi 4 jucători (Miroslav Klose, Toni Kroos, Philipp Lahm şi Sami Khedira) au obţinut nota perfectă, 10 din 10. Cel mai slab au fost cotaţi Jerome Boateng, Per Mertesacker şi Julian Draxler, cu 7,5 din 10.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Un bărbat a făcut infarct într-o bancă din Târgu Jiu. Ce au descoperit medicii după ce au ajuns la fața locului: „Era sub observație în București”
Capital.ro
Decizie la ÎCCJ privind vârsta de pensionare și serviciul militar. Ce trebuie să știe românii care au făcut armata
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Boala care bagă spaima în părinți. Spitalele din România înregistrează tot mai multe cazuri în rândul copiilor
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se modifică totul privind vechimea la pensie. Se plătește mai mult de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi