Transalpina este deschisă circulaţiei

Transalpina este deschisă circulaţiei, a declarat, vineri, la Alba Iulia, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care a menţionat că aceasta are statut de drum în lucru, cu restricţiile de rigoare.
Iulian Tudor
11 iul. 2014, 12:08
Transalpina este deschisă circulaţiei

Întrebat de jurnalişti dacă DN67C, cunoscut ca şi Transalpina, este deschis în prezent circulaţiei, ministrul Transporturilor a răspuns afirmativ: „Este deschisă, atâta doar că e un statut de drum în lucru, adică cu restricţiile de rigoare, atenţionat fiecare să umble cu grijă acolo, că nu-s finalizate chiar toate chestiunile”, a declarat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a opinat că Transalpina este în situaţia unui „copil orfan”, căruia îi trebuie găsită o soluţie.

„Transalpina este în situaţia de copil orfan. Adică ea n-a fost preluată de către CNADNR de la constructor, constructorul e în faliment sau nu ştiu exact cum e, a preluat-o o firmă de insolvenţă, o primă firmă de insolvenţă care a renunţat, şi-au dat demisia din insolvenţă şi a luat-o a doua, care nici aia…Transalpina, deci, e un copil orfan, care n-are tată, n-are mamă în acest moment şi încercăm să vedem prin „serviciile de protecţie socială, de asistenţă, de casa copilului” să-i găsim o soluţie în acest moment. Ăsta e adevărul-adevărat”, a declarat ministrul Transporturilor.

În urmă cu câteva zile, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că pe DN 67C Transalpina, traficul rutier este deschis doar între localităţile Bengeşti şi Rânca şi că sectorul de drum cuprins între Rânca şi Sebeş este închis circulaţiei publice pe toată perioada anului, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcţie şi a imposibilităţii asigurării condiţiilor de siguranţă a traficului rutier.

CNADNR preciza, printr-un comunicat de presă, că, în cazul producerii unor accidente rutiere pe acest sector de drum, declarat închis circulaţiei publice, responsabilitatea aparţine în totalitate conducătorilor auto care se deplasează pe traseul menţionat, în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, CNADNR menţiona că se află în proces de evaluare a lucrărilor de modernizare a DN 67C Transalpina, executate de către compania Romstrade, în vederea rezilierii contractului şi că se va adresa Justiţiei pentru recuperarea prejudiciilor.

„Ordinul de începere a execuţiei lucrărilor a fost emis în data de 22 septembrie 2008, iar antreprenorul SC Romstrade SRL nu a respectat termenul contractual de 18 luni prevăzut. Pe parcursul derulării contractului, antreprenorul nu a demonstrat că are capacitatea tehnică de a finaliza lucrările de modernizare în termenele stabilite. În data de 5 octombrie 2012, CNANDR SA a suspendat lucrările”, se menţiona în comunicatul CNADNR.

Compania a angajat experţi pentru realizarea unui raport prin care să se stabilească eventualul prejudiciu cauzat de SC Romstrade, acest raport urmând a fi opozabil în acţiunea în instanţă.

„Având în vedere faptul că lucrările au fost abandonate de constructorul SC Romstrade SRL, neasigurându-se în tot acest timp şi conservarea lucrărilor, în prezent se înregistrează degradări ale structurii de rezistenţă a drumului, provocate de scurgerea necontrolată a apei provenite din precipitaţii şi din topirea zăpezilor. Aceste degradări pot constitui un potenţial pericol de cedare a drumului sub acţiunea traficului”, mai preciza comunicatul.

Reprezentanţii CNADNR menţionează, totodată, că sectorul de drum nu a fost echipat de către constructorul SC Romstrade SRL cu elementele de siguranţă obligatorii – parapeţi de siguranţă, semnalizare verticală şi marcaj rutier. Astfel, în cazul unor condiţii dificile meteo-rutiere, acest sector de drum prezintă un grad sporit de risc pentru toţi participanţii la trafic.

După rezilierea contractului de execuţie a lucrărilor de modernizare a DN 67C încheiat cu Romstrade, CNADNR va organiza o procedură de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări rămase de executat. Reluarea lucrărilor de modernizare a DN 67C se va face după finalizarea procedurilor de atribuire şi semnarea contractului de execuţie.

De asemenea, CNADNR SA va interveni pentru asigurarea siguranţei rutiere pe sectorul de drum naţional DN 67C Transalpina, de îndată ce contractul va fi reziliat, independent de licitaţia privind atribuirea contractului de modernizare, se mai menţiona în comunicatul CNADNR.

Transalpina face legătura între Transilvania şi Oltenia, de la Sebeş, judeţul Alba, până la Bengeşti, judeţul Gorj. Până în prezent, drumul, lung de 148 de kilometri, a fost asfaltat pe cea mai mare parte, dar nu au fost finalizate lucrările de reabilitare, acestea fiind sistate din 2012. Şoseaua ajunge la o altitudine record de 2.107 metri, pe Vârful Păpuşa.

Se pare că drumul a fost construit în timpul romanilor, având o importanţă strategică, şi a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscut şi ca „Drumul Regelui”.

Citeşte şi Se restricţionează circulaţia pe DN 1. Vezi când şi între ce localităţi

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat