Celebrul dirijor Lorin Maazel a murit

Celebrul dirijor Lorin Maazel s-a stins din viaţă duminică în Virginia (estul Statelor Unite), la vârsta de 84 de ani, în urma unei pneumonii, a anunţat Castleton Festival, al cărui fondator a fost, potrivit AFP.
Alina Costache
13 iul. 2014, 18:45
Celebrul dirijor Lorin Maazel a murit

Lorin Maazel, născut în Franţa într-o familie de muzicieni americani de origine evreiască, el a condus, printre altele Orchestra Filarmonică din New York (2002-2009) şi Opera de Stat din Viena (1982-1984).

‘Dirijor de renume internaţional’, ‘Maestro Maazel’ şi-a consacrat muzicii peste 75 de ani din viaţă, au menţionat organizatorii Festivalului Castleton din Virginia, în apropiere de Washington.

El a decedat duminică în locuinţa sa din Castleton Farms, unde efectua repetiţii pentru viitorul festival anual, au adăugat aceştia în comunicat.

Lorin Maazel s-a născut pe 6 martie 1930 la Neuilly-sur-Seine, o suburbie a Parisului, şi a început cursurile de vioară la vârsta de cinci ani. Doi ani mai târziu, a început să predea el însuşi cursuri, la vârsta de opt ani a debutat în faţa publicului, iar între nouă şi 15 ani s-a aflat la pupitrul celor mai mari orchestre ale lumii.

De două ori recompensat cu Legiunea de Onoare în rang de comandor, Lorin Maazel a condus peste 150 de orchestre în aproape 5.000 de spectacole de operă sau compoziţii diferite şi a participat la mai mult de 300 de înregistrări cu piese purtând semnătura lui Beethoven, Ceaikovski, Debussy, Rachmaninoff şi Strauss.

El a avut responsabilităţi diverse la conducerea Operei din Berlin şi a celei din Viena, a Filarmonicii din München şi din New York, printre altele. Cu această ultimă orchestră el a dat un concert fără precedent în 2008 în Coreea de Nord, retransmis de televiziunea naţională de la Phenian.

Căsătorit şi tată a patru copii, Lorin Maazel a fost, de asemenea, compozitor, prima sa operă, 1984, inspirată de romanul lui George Orwell, având premiera la Royal Opera House din Covent Garden şi jucând-se cu casa închisă la Scala din Milano.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Noi detalii despre cazul fotbalistului de la Rapid, găsit fără viață! Ce ar fi făcut Andrei Petrache în ziua dispariției
Fanatik.ro
Dănuț Lupu pune din nou tunurile pe Cătălin Cîrjan: „Căpitanii de echipă sunt ori lideri, ori prieteni ai antrenorului”
Capital.ro
Investiție majoră în energia nucleară din România. Nuclearelectrica a aprobat contractarea a 800 de milioane de euro pentru Cernavodă
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Putin, situație penibilă alături de președintele Mozambicul. Diferența de înălțime a stârnit ironii pe internet
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 24 de ani a fost împușcată mortal de iubitul de 62 de ani, la scurt timp după ce l-a părăsit. Bărbatul ar fi fost măcinat de gelozie
iamsport.ro
Cutremurător! A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: 'A fost foarte greu'
MediaFlux
Dracula Land avansează serios! Masterplan finalizat, parteneriate strategice în negociere, pregătirea pentru construcție este în desfășurare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT